vineri, 29 aprilie 2011

Dumnezeu este Suveran


Dumnezeu este Suveran

Un frate m-a intrebat ce parere am despre Iuda daca a fost mintuit sau nu,sigur dupa ce l-a vindut pe Domnul Isus. Dar Cuvintul ne arta ca dupa aceia sa cait, a recunoscut ca a vindut singe nevinovat, dar s-a omorit. Mi-am expus parerea mea cu privire la acest caz unic as zice. bazat pe suveranitatea lui Dumnezeu, care se foloseste de orice pentru as indeplini planul Lui.

Am reflectat putin la ce m-ati intrebat de Iuda. Am zis pentru momentca este mintuit fara ca sa iau in calcul ca el s-a spinzurat s-a omorit.Oricum , am mai reflectat si am vazut ca Saul sa omorit singur pentruca cel ce ii purta armele a refuzat, atunci Cuvintul ne arata ca el insusi s-a aruncat in sabie si a murit.

1 Samuel 31:4

Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă, ca nu cumva aceşti netăiaţi împrejur să vină să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci îi era teamă. Şi Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea.

Bine, dar despre Saul se spune ca este unsul Domnului.

1 Samuel 24:6

Şi a zis oamenilor săi: „Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o aşa faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului.

2 Samuel 1:14

David i-a zis: „Cum nu ţi-a fost frică să pui mâna pe unsul Domnului şi să-l omori?”

Ce inseamna sa fie unsul Domnului? in vechilu testament si in noul? In vechiul era uns pentru o sulujba ca ; fie ca era proroc sau imparat in cazul lui Saul. In noul testament a fi uns inseamna a fi pecetluit cu Duhul sfint .In realitate uns in seaman pus deoparte pentru Dumnezeu.Acum ma intorc din nou la Saul.Cind el a avut acel dialog cu Samulel Samuel ia spus aceste cuvinte;

1 Samuel 28:19

Şi chiar Domnul va da pe Israel împreună cu tine în mâinile filistenilor. Mâine, tu şi fiii tăi veţi fi împreună cu mine, şi Domnul va da tabăra lui Israel în mâinile filistenilor.

Intrebarea este , unde era Samuel din moment ce sta de vorba cu Saul?

Samuel era omul lui Dumnezeu. Pe el la ales im mod special ca sa-l inlocuiasca pe preotul Eli.Cred ca nu este dubiu ca Samuel si-a sfirsit alergarea in mod as zice onorabil inaintea lui Dumnezeu.

Acum cit despre Dumnezeu care este suveran citim in Cuvint;

Romani 11:29

Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.

Citeva ginduri cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu.Sigur ca sintem limitati sau sa folosesc cuvintele ap. Pavel care spune;”acum cunoastem in parte. Dece in parte? Pentruca sintem in trupul acesta care are limite sau a fost conceput cu limitele lui fizice si intelectuale.

John Balarie

Los Angeles California

duminică, 24 aprilie 2011

Mielul Pascal(Pastele)

Matei 26:17

În ziua dintâi a praznicului Azimelor, ucenicii au venit la Isus şi I-au zis: „Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci paştile?”

Era un eveniment foarte important sarbatoarea pastelui. Si ca oricare evreu trebuia sa aiba aceasta sarbatoare in atentia lor mai mult ca oricare alta. Si ei nu aveau putine sarbatori dar asta le amintea sau avea semnificatia scoateri lor de supt stapinirea Egipteana.

Deci eliberarea lor ca popor liber de jugul robiei.Asa avea sa faca si Mintuitorul cu ucenicii Lui.Era un loc anume unde trebuiau sa ia aceasta masa festiva. Loc de intimidate , departe de galagia lumi de hausul care il produce aglomeratia unui orasi. Sigur ca avea sa fie ultimul paste pe care Mintuitorul il mai tinea.

Avea sa fie dat la moarte . Si prin asta avea sa infatiseze Mielul din vechime pe care Evreii il sacrificau.Urma sa fie El sacrificat pentru a ispasi pacatele celor multi. Ei bine, dar astazi de ce sarbatoresc oamenii ,"asa zisi crestini" aceasta sarbatoare a pastelui care infatisaza pe Mielul Pascal?Lumea crestina nu numai ca iau in deridere prin atitudinea care o manifesta fata de acest eveniment ba chiar aduce o blasfemie asupra a ce a facut la cruce Domnul Isus.

Iata-I depilda, ca in o astfel de zi fac cele mai nesabuite actiuni pacatoase. Pentru o astfel de zi se pregatesc sa manince si is cauta un loc de distractie pentru as gidila firea paminteasca.Se trag ei undeva sa aiba o liniste launtrica sufleteasca precum o cauta Mintuitorul cu ucenicii lui? Da de unde, ci din potriva cauta atmosfera galagioasa. Cei rascumparati au un model in Domnul Isus.

Lor nu le trebuie o astfel de sarbatoare unde Mintuitorul este profanat.Chiar daca nu o spun cei care o fac, atitudinea si atmosfera dintre ei arata acest lucru.Hristos a murit odata , a inviat odata si s-a inaltat odata. Pentru cel rascumparat acest eveniment s-a produs in viata lui personala.

Pentru el Domnul Isus este vesnic viu, asa ca nu mai moare in fiecare an. Spunea Mintuitorul aceste cuvinte ucenicilor Lui;Fiinca Eu traiesc si voi veti trai”.Domnul sa ne dea harul sa pretuim aceasta jerfa nu odata pe an ci zilnic sa ne fie ca o amintire continua, daca pretindem ca sintem ai Lui.

John Balarie

Los Angeles California

duminică, 17 aprilie 2011

Ioan 10:27 Oile Mele ascultă glasul Meu;


Ioan 10:27
Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.



Oile Mele cunosc glasul Meu
Cei mai multi sint preocupati azi de bisericile in care fregventeaza si mai putin de legatura lor personala cu Domnul Isus daca o au. Ca rezultat apar o multime de articole care mai decre as zice,in apararea biserici care a devenit apostata.

Stim ca adevarata Biserica vie apartine Domnului Hristos. El a spus aceste cuvinte despre Biserica Lui. Eu voi construi, zidi Biserica Mea.Ce inseamna asta? ca acolo unde este fast si multe alte lucruri cu caracter lumesc nu este Biserica Lui.

Matei 16:18
Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.

Iata dece motoul pe care l-am pus reflecta ceia ce spun, adica cei rascumparati ai Domnului Isus is cunosc Stapinul si asteapta intilnirea cu El.Biserica fizica (corporala) de adunatura as zice, nu are nimic de aface cu cea vie, in care pulseaza viata din Dumnezeu.

Ar fi mult de spus pe marginea adunaturi care se string nu sa se faca mai buni ci din potriva mai rai, asa cum spune ap, Pavel. Fiecare este responsabil sa vada daca Hristos locuieste in el. Atunci altfel ii va fi viata , trairea actiunile, celor care pretind ca sint ai Celui care si-a zidit Biserica Lui.

Domnul sa ne ajute sa intelegem ca nu denumirea sau denominatiunea din care apartinem ne va califica sa avem parte de Acest Mintuitor slavit la venirea Lui. Ci daca ii apartinem lui si El ne cunoaste , ne cheama pe nume.

John Balarie

Los Angeles California


marți, 12 aprilie 2011

Mintuirea dusa pina la capat

Mintuirea dusa pina la capat

As vrea sa spun la inceput ca, MINTUIREA este Domnul Isus. Citim in imprejurarea cu Zacheu cind Domnul Isus ia zis, Zacheie date jos ca astazi a intrat mintuirea in casa ta. Sigur ca urma ca Mintuitorul sa intre, sa se aseze la masa si sa aiba o conversatie cu Zacheu. Stim ce a urmat ce transformare s-a produs in Zacheu.

Acolo unde a intrat, a patruns Mintuirea, se schimba viata.Cind zic ,”a patruns aceasta expresie este ca si cum cineva are cheia dela casa si patrunde in casa aceia, chiar si fara voia stapinului.Domnul Isus este cel care detine cheile cu care poate sa deschida inima celui pe care il are in planul Lui de mintuire.

Este scris in cartea Apocalipsa .Ca El detine cheile locuintei mortilor.Locuintta mortilor este fiecare inima unde inca nu a patruns mintuirea, Domnul Isus.

pocalipsa 1:18

Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.

Filipeni 2:12

Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.

Locul acesta din Filipeni cu ducerea mintuiri pina la capat, il asociez, ca sa am o mai buna intelegere cu alt loc cel de mai jos din Efeseni. Este vorba de a trai viata potrivit cu chemarea pe care o are cel rascumparat. Spun aceasta , pentruca sint foarte multi care spun ca trebuie sa lucram mintuirea noastra.Mintuirea este data in dar. Altminteri daca am lucrauo noi ar fi ceva meritat sau ca o plata la ceia ce noi am contribuit.Sa vedem ce spune in alta parte Cuvintul.

Romani 4:5

pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos

neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.

Ca rezultat al mintuiri vine neprihanirea decare vorbeste Ap Pavel aici in Romani.

Efeseni 4:1

Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o,

Iata deci ce inteles are a duce mintuirea pina la capat. A trai o viata demna de copil al lui Dumnezeu in asteptarea intilniri cu Domnul Isus.

John Balarie

Los Angeles California