vineri, 28 iunie 2013

John 8:30 Pe când vorbea Isus astfel.....


John 8:30  Pe când vorbea Isus astfel, multi au crezut în El.
Cu multi ani in urma. am citit acest loc si oridecite ori ma rentorc si ajung la el, mi-se opreste privirea la aceste versete.Cuvintul ne arata si nu in zadar ca,cei ce asculta se impart in doua categori.Una in cei ce aud cu urechile acestea de carne si cred cu o credinta care este biologica, adica cu credinta care un om se naste. Am mai spus de aceasta credinta ca, nu are nimic de aface cu credinta care e primita ca dar dela Dumnezeu. Vezi Efeseni 2-8.In versetul de mai sus au fost astfel de oameni care crezuse in Domnul Hritos.Si Cuvintul scoate in evident ca nu erau putini. multi au crezut în El.Sa nu ne suprinda ca adunariel sunt pline.
Vom vedea pe acesti multi ce atitudine vor avea ei fata de Domnul Hritos, si ce le va spune Mintuitorul acestora.Credinta aceasta biologica o numesc eu,  are un ingredient in ea, pe care nu-l gasesti in Credinta primita ca dar dela DumnezeuAcest ingredient este emotia, o stare emotiva care merge chiar pina la a varsa lacrimi, in timp ce auzi cite ceva din Cuvintul lui Dumnezeu. Aceasta credinta se topeste as zice odata cu emotia.Asa erau acestia care crezusera in Domnul Hritos. Pina sa termine Mintuitorul de vorbit , aceasta credinta se evaporase din mintea lor. Zic din minte, pentruca aceasta credinta nu coboara nici-o data la inima.
 Mai intii Inima trebuie sa fie pregatita sa primeasca credinta dela Dumnezeu.Apoi acea credinta data ca dar , incepe sa lucreze si este pentru totdeauna.Iata ce spune Cuvintul despre aceasta credinta care ramine si lucreaza. Ca sa nu fie confuzie dau lucul din Cuvint.Jude 1:3  …… pentru credinta, care a fost datã to datã pentru totdeauna.Si acum sa trecem sa vedem ce le spune Mintuitorul celor care dupa cum spune Cuvintul crezusera in El.
31  si a zis Iudeilor, care crezuserã în El: "Dacã rãmâneti în cuvântul Meu, sunteti în adevãr ucenicii Mei;
Sa detasat Domnul Hristos de cealalta lume si se adreseaza celor care crezusera in El.Cunoastem ca, se tinea dupa El. o multime de oameni. Din diferite motive. "Dacã rãmâneti în cuvântul Meu,Cum adica sa ramina in Cuvintul Lui? Sa fie interesati de cele ce auzisera dela El. Sa puna la Inima cele auzite. Dar intemeiat pe Cuvint am sa spun ca , nu le sta lor in putere sa ramina , sau sa puna la inima ce auzuse. Mai intii asa cum am spus ei aveau nevoie ca Inima sa le fie schimbata, din una de piatra in una de carne. Vezi in Ezekiel 36:26  Vã voi da o inimã nouã, si voi pune în voi un duh nou;Iata deci, diferenta dintre o inima care e schimbata si una care este impietrita.Apoi cei care auzeau si ramineau in Cuvintul Lui ,erau aceia carora le deschidea , le desfunda .Dumnezeu urechile spiritual.
 Acestia, auzeau si carnal dar si spiritual. In ei va raminea Cuvintele Domnului Hritos.Citi nu sunt si azi printre cei care au auzit Cuvintul si au fost plini de emotii, ca pina la urma sa nu-I mai vezi. Sau chiar daca ii vezi printre copii lui Dumnezeu le sesizezi lipsa de crestere. Dece? Pentruca Cuvintul nu a ramas in ei.Si iata actiunea pe care au intreprins-o acestia care “ crezusera in El” John 8:59  La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca sã arunce în El.Cei ce au ajuns sa cunoasca Adevarul vor fi slobozi, liberi nu numai de starea de robie , dar si de orce fel de prejudecati care nu-si are locul intr-o structura noua a celui rascumparat. Nu esti liber, nu cunosti Adevarul. Nu este prea mare filosofie de a intelege ce spune Mintuitoru de a fi slobod, liber.
 John 8:32  veti cunoaste adevãrul, si adevãrul vã va face slobozi."
Sa fi slobod asta face parte din eliberarea pe care Domnul Hritos o da orcarui suflet pe care l-a mintuit.In viata celui rascumparat nu se mai gasesc astfel de atitudini din trecut. Daca totusi mai le deti, nu esti un eliberat al Domnului Hritos.Faci parte din aceia care au luat pietre sa arunce. Sigur ca , piatra este orce vorba si atitudine contrara a unei vieti de rascumparat. Nu face parte din caracterul unui copil al lui Dumnezeu. Daca suntem sinceri cu noi insine , este usor sa constatam daca suntem slobozi, liberi.Aceasta stare de slobozenie face dovada printre legaturile noastre unul cu altul. Domnul sa puna in noi un duh de cercetare sa vedem din ce grupare facem parte. Sa nu ne amagim singuri, ca suntem credinciosi, dar fara sa se vada in viata nostra Slobozenia, Libertaea pe care Adevarul o adduce in viata 
John Balarie
Los Angeles California

miercuri, 26 iunie 2013

2 Corinthians 11:2 Cãci sunt gelos pe voi cu o gelozie dupã voia lui Dumnezeu,





2 Corinthians 11:2  Cãci sunt gelos pe voi cu o gelozie dupã voia lui Dumnezeu, pentru cã v-am logodit cu un bãrbat, ca sã vã înfãtisez înaintea lui Hristos ca pe o fecioarã curatã.

Un verset in care vedem un barbat si pe Domnul Hritos. Cine e barbatul cu care cei rascumparati au fost logoditi? Domnul Hristos cind era pe pamint in trup ca al nostru dar fara pacat se numea fiu al omului.Deci era un barbat ca oricare alt barbat matur care is cauta o logodnica.Cind era pe pamint a spus aceste cuvinte Luke 19:10  Pentru cã Fiul omului a venit sã caute si sã mântuiascã ce era pierdut."In esenta Lui avea ceva deosebit ca Fiu al omului. Era si Hristos binecuvintat care avea sa aiba o Mireasa pregatita de Tatal Lui. Ap, Pavel adduce in atentie aceste doua persoane in una singura.Indentitate omeneasca si una dumnezeiasca, de care nu a fost lipsit.

Ca sa intelegem ceva mai adinc ce vrea Ap, Pavel sa spuna , trebuie sa derulam putin din evenimentul venire pe pamint al Domnului Hristos.A venit ca Fiu al omului si s -a desbracat de slava de Fiu de Dumnezeu pentru a rascumpara un popor care mai tirziu sa-I fie Mireasa. Unde sa locuiasca cu Mireasa lui Mirele? In cer cind Domnul Hritos nu va mai fi Fiul omului, ci Hristos, de care vorbeste Pavel. Cãci sunt gelos pe voi cu o gelozie dupã voia lui Dumnezeu,Iata deci ca este o gelozie care e dupa voia lui Dumnezeu.O gelozie in care nu se gaseste rautate.Ci bucuria Apostolului ca a fost intermediarul as zice intre cei rascumparati si Hritos Domnul. Dece Intermediar? Pentruca prin vestirea Evangeliei acestia au ajuns sa il cunoasca pe Domnul Hritos si sa fie mintuiti.
Avea Apostolul o satisfactie ca, Dumnezeu l-a pus in slujba Lui sa poata sa fie intermediar sau lucrator.Imputernicit de Dumnezeu cu aceasta lucrare. El o numeste satisfactie,Gelozie dupa voia lui Dumnezeu, pentru cã v-am logodit cu un bãrbat,Stim ca logonda este premergatoare nunti, casatoriei. Logonda celor care fac parte din mireasa Domnului Hristos este aici pe pamint. Ca oricare logonda are un termen, un sfirsit de implinire.Cu alte cuvinte se termina in momentul cind cei doi se unesc.Cind se unesc cei rascumparati cu Mirele lor? Cind Domnul Hristos va veni sa is ia Biserica, Mireasa pentru care a platit pretul rascumparari ei.

 ca sã vã înfãtisez înaintea lui Hristos ca pe o fecioarã curatã.Domnul Hritos si-a terminat misiunea pe pamint si acum e in slava la Tatal Lui.A terminat cu ce se chema El aici , Fiu al omului.Acum sta la dreapta tatalui si asteapta clipa cind Tatal ii va zice, “Acum Fiule dute si iati iubita pentru care te-ai sacrificat”.Cum va fi infatisata mireasa inaintea Mirelui? ca pe o fecioarã curatã dece este Mireasa lui Curata? Pentruca a fost curatita de single Mielului varsat pentru ea la Golgota.

Cartea Apocalipsa ne arata ca, Revelation 21:27  Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trãieste în spurcãciune si în minciunã, ci numai cei scrisi în cartea vietii Mielului.Mielul care este Mire  asteapta  sa-si aducaMireasa acasa.Cind citim , in în ea Cuvintul face referire la Casa Tatalui ceresc.Iata un verset care ne umple de bucurie prin faptul ca cei rascumparati sunt cuprinsi in Mireasa Mirelui si ca, Si Mirele dar si Mireasa stau in asteptarea acestui eveniment unic cind vor fi impreuna.

John Balarie

Los Angeles California

luni, 24 iunie 2013

John 9:39 Apoi, Isus a zis: "Eu am venit în lumea aceasta pentru judecatã:

 


9:39  Apoi, Isus a zis: "Eu am venit în lumea aceasta pentru judecatã: ca cei ce nu vãd, sã vadã, scei ce vãd sã ajungã orbi."

Aceste doua versete din  :John 12:47  si din John 9:39   per sa aduca in mintea multora neintelegere, sau chiar sa li-se para ca se contrazic intre ele. Cu alte cuvinte ca, Domnul Hristos nu ar fi consecvent in ceia ce spune.Nu stiu citi dintre noi stiu(cred) ca Scriptura cu tot ce e cuprins in ea este consecventa, adica nu este dubiu ca s-ar contrazice intrun fel sau altul. Dece? Pentruca este Cuvintul lui Dumnezeu si este infaelibila, adica nu este nimic care sa poata sa fie amendat in ea de catre om.Cu toate ca au fost unii si vor mai fi, care se incumet sa aduca zic ei, inbunatatiri la ceia ce Dumnezeu deja a stabilit in Cuvintul Lui.

Dar cum vom putea noi sa intelegem ce spune Mintuitorul fara a avea dubii?Iata ce spune El: "Eu am venit în lumea aceasta pentru judecatã:Judecata in sine nu apare ca El, ar fi judecator acum cind inca lumea este pe pamint. El este Mintuitor, acum este timpul cind omul poate sa aiba parte de Harul lui Dumnezeu. Mintuitorul spune ca , pentru judecatã:Este un process care se stabileste inca de  a cum cind suntem pe pamint. Omul apare ca inculpat si sta inaintea lui Dumnezeu ca vinovat.Avem scris in Scriptura ca, este o judecata dar ca , Mintuitorul nu este implicat inca in aceasta judecata.
1 Peter 4:17  Cãci suntem în clipa când   ju decata stã sã înceapã de la casa lui Dumnezeu. sdacã începe cu noi, care va fi sfârsitul celor ce nu ascultã de Evanghelia lui Dumnezeu?
Venirea Domnului Hristos in lume este pentru unii mintuire iar pentru alti osindire sau judecata intrun fel.In lume sunt doua categori de oameni.Iata cum ii imparte Cuvintul lui Dumnezeiu prin ceia ce spune Mintuitorul, : ca cei ce nu vãd, sa vada sunt unii care nu vad sunt orbi sufleteste si pe acestia Doumnezeu ii vindeca.Alta categorie sunt, si cei ce vad sa ajunga orbi.Am putea sa spunem, Dece asa?Pentruca aceasta categorie dela urma sunt oamenii care se cred religiosi , dar au o stare spirituala de traire in intuneric. 

Ei pot vede literal ,carnal, dar nu si spiritual.lor li-se pare ca vad, Dar nu pot realiza ca sunt orbi.Acestia se considera oamenii care vad, fiind religiosi.Cind Dumnezeu se indura de un suflet il adduce la viata si ii da lumina necesar de a putea deslusi diferenta de a fi orb si a putea sa veezi.Este o judecata acum dar nu finala. Judecata finala va fi in fata scaunului de Judecator.Atunci Domnul Hristos nu va mai fi Mintuitor ci judecator. John 5:22  Tatãl nici nu judecã pe nimeni, ci toatã judecata a dat-o Fiului,In versetul de mai jos apare contradictia in spusele Domnului Hritos.Cel putin asa apare pentru multi,si este trist. Dar asta e.

John 12:47  Dacã aude cineva cuvintele Mele si nu le pãzeste, nu Eu îl judec, cãci Eu n-am venit sã judec lumea, ci sã mântuiesc lumea.Domnul Hristos face referire la cei carora Dumnezeu le descide ochii  zicind,Daca,Printre cei carora El le vestea impartia  cerului, se aflau unii care auzeau si alti care nu auzeau. El spune daca.Acestia care aud sunt grupati , sau cuprinsi in Casa lui Dumnezeu ,in care citim ca, ju decata stã sã înceapã de la casa lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte Tatal se ocupa de Casa Lui ca sa fie curata, impodobita, ca la terminarea tuturor lucrurilor cind Domnul Hristos va sta pe scaunul de judecata sa nu fie acesti rascumparati judecati odata cu lumea.Ca trebuie sa scuture din ei multe .

Deci, aici pe pamint incepe trierea bobului de pleava. Acolo sus in hambar nu va fi pus decit bob si bob.Cind Domnul Hritos vorbeste de mintuirea lumi, sa fim atenti ca, El nu face referire ca toti vor fi mintuiti.A venit in lume ca sa adune pe cei risipiti.Cine sunt cei risipiti? John 11:52  ……. ca sã adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti. Apoi Domnul Hristos spune in rugaciunea Lui catre Tatal, pentru cine se roaga . John 17:9  Pentru ei Mã rog. Nu Mã rog pentru lume, ci pentru aceia, pe care Mi i-ai dat Tu; pentru cã sunt ai Tãi:Iata dece spun ca Dumnezeu se ocupa de aici de pe pamint de cei care sunt ai Lui sa ajunga acolo sus fara pleava pe ei.Nimic intinat nu v-a intra acolo.

Aceasta curatire,face parte din judecata pe care El o aplica casei Lui.Sunt oameni religiosi  care se ocupa cu ce considera ei de cuvinta. Dar Dumnezeu are pe cei rascumparati in atentia Lui,Ca Mireasa, o va prezenta Domnului Hritos fara pete, sbircituri ,sau ceva de felul acesta.Asa inteleg diferenta intre ce spune Mintuitorul in aceste doua versete.Nu gasec nici-o contradictie.Domnul sa ne dea har sa nu cautam in Cuvintul Lui contradictii, ne potriviri, cu care sa ne ranim sufleteste.

John Balarie

Los Angeles California

vineri, 21 iunie 2013

1 Corinthians 3:1 Cât despre mine, fratilor,



1 Corinthians 3:1  Cât despre mine, fratilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicesti, ci a trebuit sã vã vorbesc ca unor oameni lumesti, ca unor prunci în Hristos.

Apostolul Pavel cred ca era mihnit in inima lui ca ar fi vrut sa le descopere lucruri mai adinci din Scriptura acestor credinciosi. Cât despre mine, fratilor,Cit despre el, pentruca constatase ca acestia nu aveau cresterea necesara.Nu vorbeste el despre altii care puteau sa fie la fel ca si acestia carora le vorbea Apostolul, dar pretindeau ca pot da invataturi din Scriptura. Parca ar vrea sa spuna,”nu-mi pasa ce zic altii despre voi” constatarea mea este ca, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicesti,Asa era atunci pe timpul lui si asa stau lucrurile si azi.Dupa mers de ani de zile la Biserica(Adunare) este trist ca nu poti vorbi cu unii dintre frati lucruri mai adinci din Cuvintul lui Dumnezeu.Aceasta face dovada ca sunt ne cresuti.

Fiecare dintre noi putem face aceasta constatare pe care a facut-o Ap, Pavel.Ce trist este sa iti pierzi timpul prin Adunari  si sa nu se vada la tine o crestere spre maturitate.Dar aceasta lipsa are o cauza bine stabilita in viata acestora care nu sunt duhovnicesti,(crescuti). Si am mai spus-o si cu alte acazii. Lipsa de aprofundare a Cuvintului lui Dumnezeu duce la starea de pipernicire sufleteasca. Cu alte cuvinte, nu te haranesti cu Cuvintul care este hrana pentru suflet , nu poti creste duhovniceste sau nu poti ajunge la maturitate.Ap, Ar fi dorit sa aiba inaintea lui niste frati carora sa poata sa le impartaseasca lucruri adinci din Cuvint.

Si vai, citi mai sunt si azi prin Adunari din acestia la care se vede aceasta stare de pipernicie sau rahitism spiritual. Ca in definitiv , nu esti hranit esti predispus la rahitism, ne desvoltare armonioasa.Dumnezeu nu a nascut copii ca sa ramina rahitici.Iata ce spune Ap, Pavel cu privire la felul lui de as creste pe cei carora le vestise Cuvintul. 1 Thessalonians 2:7  Dimpotrivã, ne-am arãtat blânzi în mijlocul vostru, ca o doicã ce-s creste cu drag copiii.Pentru el nu era o povara sa le vorbeasca lucruri tainice, adinci.Daca el se ocupa de credinciosi cu cit mai mult Dumnezeu care a nascut din nou un suflet Aici este o intrebare care ar trebui sa dea de gindit. Daca esti ne crescut,sunt doua cazuri. A) fie ca nu ai fost nascut din nou si esti lumesc in continuare. B) Fie ca neglijezi hrana pe care Cuvintul o da celor rascumparati sa nu ramina rahitici.

Nu poate nimeni sa forteze pe cineva sa manince.Este fiecare responsabil daca se hraneste cu Cuvintul lui Dumnezeu..Iata ce stare aveau acestia care fregventau adunarea. ci a trebuit sã vã vorbesc ca unor oameni lumesti,Daca esti lumesc, nu ai nici-o dorinta sa te hranesti cu Cuvintul lui Dumnezeu. Sunt prin Biserici(Adunari) diferite invataturi dar numai spirituala din Cuvint nu. Ei bine, sa nu ne asteptam ca acestia care asculta astfel de invataturi vor ajunge duhovnicesti cu o atfel de hrana.Ca sa schimbe putin tonul Ap, Pavel Ii numeste la urma , ca unor prunci în Hristos.Aspectul acesta de a fi prunc, ma duce cu gindul la starea unui copil care e(lingav) daca e bun cuvintul pus.Adica nu ii place nimic ce i-ar da mama. Maninca dar nu cu placere.

Ei bine, tot asa se intimpla si cu copilul spiritual.Daca nu iti prieste alimentarea cu ce e din Cuvint, atunci iti Poate cineva sa spuna,Cum In Biserica este vorbire lumeasca? O da, si inca multa.Am avut ocazia sa vad pe un frate sau altul ca se urca la Amvon, citeste un text oare care si incepe sa spuna cu totul altceva decit de ce a citit.Unora, si acestia sunt ce necrescuti, le prieste o astfel de vorbire.Acesta este motivul de nivelul unei Adunari sau alta este scazut spiritual.Apostolul le spune in versetul de mai jos.

2V-am hrãnit cu lapte, nu cu bucate tari, cãci nu le puteati suferi; si nici acum chiar nu le puteti suferi,
Laptele este bun , dar chiar necesar in viaia unui prunc. Dar nu merge sa-l dai ca hrana la infinit.Ce se v-a intimpla daca il hranesti numai cu lapte si la virsta la care ar trebui sa-I introduce si alimente mai consistente? Negresit va ramine rahitic.Cind Apostolul vorbeste de bucate tari se refera la carne.In traducerea engleza citim de carne. and not with meat: nu cu carne. Negresit ca au ramas la starea de prunc..

As dori sa inchei cu aceasta precizare la modul spiritual. Nu poti vorbi din Scriptura cu un astfel de crestin care e inca prunc ,de anumite subiecte care sunt delicate si greu de inteles pentru virsta lui.As zice, “nu le poate digera”Cu toate ca a fregventat Biserica(Adunarea) de ani buni.Dar si mai trist e ca, nu le poate suferi. Vai sa nu suferi Cuvintul lui Dumnezeu?Si uite ca trecuse timp si Apostolul le adduce inainte lipsa lor de crestere duhovniceasca. si nici acum chiar nu le puteti suferi,Asa cum am spus, trecuse timp si Apostolul nu sesiza nici-o schimbare in vietile lor.Dumnezeu sa ne dea har sa ne cercetam sa vedem dece nu putem minca mincare tare din Scriptura in legatura noastra unul cu altul.

John Balarie

Los Angeles California

marți, 18 iunie 2013

Deuteronomy 14:26 Acolo, sã cumperi cu argintul acela ......








Deuteronomy 14:26  Acolo, sã cumperi cu argintul acela tot ce vei dori: boi, oi, vin si bãuturi tari, tot ce-ti va place, sã le mãnânci înaintea Domnului, Dumnezeului tãu, si sã te bucuri tu si familia ta.

Versetul incepe cu acest cuvint, Acolo,Unde acolo?Israel era in calatorie si avea sa duca lipsa de locul unde Dumnezeu ar fi vrut sa aiba zecuiala pe care poporului ii spusese prin Moise sa o aduca.Sa facem o paralela cu noi cei rascumparati. Dece? Pentruca numai asa vom putea sa fim beneficiari ai unei intelegeri spirituale care sa reflecte in viata noastra de zi cu zi,in calatoria noastra vremelnica pe pamint.Dumnezeu le spune sa cumpere cu argintul care ar fi trebuit sa il dea pentru Dumnezeu tot ce va dori. sã cumperi cu argintul acela tot ce vei dori:

Le-a dat libertate sa se bucure. Dumnezeu a facut pe om nu ca sa se retina dela bucurile sfinte din aceasta viata vremelnica. Zic sfinte, pentruca Cuvintul ne arata pentru noi cei rascumparati ca , bucuria este in Domnul. Dar El nu lipseste pe copiii Lui nici de aceste bucuri pamintesti,care la rindul lor sunt vremelnice.Ce sa cumpere ei? Si ce sa cumpere cel credincios? tot ce vei dori. Cu alte cuvinte nu le-a pus restrictie la nimic, la apsolut nimic.Dumnezeu stia mai bine ca noi ca, a pune restrictie frustreza pe copii Lui de a se bucura. Si ii da  as zice, o lista ce anume sa cumpere.poate s-ar fi retinut daca Dumnezeu nu le-ar fi dat libertate.Libertate pe care ei aveau sa si-o ezercite inaintea Domnului.

Deseori in zilele noastre am vazut credinciosi care pun interdictie in vietile altor credinciosi zicind, “ asta nu se cade , asta nu e buna si cite alte interdictii nu aduc ei inaintea altora”, Cel rascumparat are  Cuvintul lui Dumnezeu are si Duhul sfint.As incerca sa spun ca, deseori ne facem mai duri sau mai ingaduitori decit Dumneezu care, ne-a lasat Cuvintul Lui.Odata am avut o stare de vorba cu un credincios despre anumite lucruri care sunt impuse in Biserica, (Adunare) i-am spus ca nu corespunde cu Scriptura.Raspunsul pe care l-am primit a fost acesta, “ frate, avem niste principii de care trebuie sa tinem cont”.Principii, am replicat ?Atunci ce facem cu Cuvintul lui Dumnezeu care este infaelibil?Il dam la oparte?Si tinem la orinduielile noastre omenesti.
Oricare ar fi ele. Sunt de natura omeneasca .asa ca, am zis,”Sa lasam principile” ca avem Cuvintul


Pai tot ce nu gasim in Scriptura sunt adaogiri.Uite in acest verset Dumnezeu a dat libertate omului. Tot asa au si cei rascumparati libertate de a se bucura.Este totusi o limita in a se bucura cel rascumparat?Negresit, in limita Cuvintului lui Dumnezeu. Iata ce le spune Dumnezeu sa cumpere dupa voia placeri lor. boi, oi, vin si bãuturi tari,Boii  si oile, face-au parte din hrana lor zilnica.Astazi sunt unii care spun ca, “Este pacat sa maninci carne si e indicat numai vegetale”Este contrar Scripturi, aceasta invatatura face parte din acele principii de care am vorbit mai sus.Apoi Cuvintul ne adduce in atentie ceva care deseori naste contradictii printre crestini.

Daca  acceptm carnea ,oricare ar fi ea, dar nu tot asa suntem dispusi sa acceptam vinul si cu mult mai mult bautura tare.Din lipsa de maturitate, asa facem si cu Cuvintul lui Dumnezeu. Luam ceia ce consideram noi de cuvinta si ce nu ignoram.As vrea sa nu fiu inteles gresit.Nu sunt adeptul bauturi, dar nici nu fac din aceasta un subiect de discutii cu fratii mei in Domnul Hritos.Sa fi pus de Dumnezeu acest verset la voia intimplari sau este de prisos? Nu cred. Scriptura a fost insuflata de Duhul lui Dumnezeu si ca atare nimic nu este pus dela om .Iata ce citim in privinta aceasta.2 Timothy 3:16  Toatã Scriptura este insuflatã de Dumnezeu si de folos ca sã învete, sã mustre, sã îndrepte, sã dea întelepciune în neprihãnire,

Si Dumnezeu, adaoga aceste cuvinte, “tot ce-ti va place, “Din nou, vedem ca nu are restrictie din partea lui Dumnezeu.Daca citim cu atentie acest verset la partea dela urma vedem o conditie pusa de Dumnezeu. , sã le mãnânci înaintea Domnului, Dumnezeului tãu,Nu oricum si oriunde.Cel rascumparat este inaintea lui Dumnezeu, in prezenta Lui in continu.Asa dar, nu is permite sa nu fie calculat, limitat, fie ca maninca , fie ca bea, fie ca se imbraca, cum se imbraca. El este constient ca sta in prezenta Tatalui.Sa nu manince si sa bea singur. Cu alte cuvinte egoismul nu are ce cauta in viata celui rascumparat., cu atit mai mult in familie.Si vai cite famili il practica. Spun asta in cunostinta de cauza.

Dumnezeu ne-a dat o familie in care sa ne bucuram de ceia ce El ne da fara restrictie. si sã te bucuri tu si familia ta.Asta presupune armonie in mijlocul familiei. Vai cite family nu duc lipsa  de armonie. Si cind spun asta , ma refer la cele care se considera crestine.Si ca sa fiu  mai précis in ceia ce am scris am sa aduc inainte si ce spune Ap, Pavel care nu avea acest privilegiu de a avea o familie paminteasca. Asa a gasit Dumnezeu cu cale ca el sa fie devotat numai pentru Dumnezeu nu si pentru Sotie,  sau copii.Iata ce spune el cu privire la slobozenia, libertatea pe care trebuie sa o aiba cel rascumparat. Colossians 2:21  "Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!"Ce har din partea lui Dumnezeu ca el nu asupreste pe ai Lui, si ca nu putem face ceia ce vrem decit ce ingaduie El.Cind El da libertate, dece as fi rob intrun fel sau altul?As concluziona cu cuvintele Domnului Hritos. John 8:36  Deci, dacã Fiul vã face slobozi, veti fi cu adevãrat slobozi.

John Balarie

Los Angeles California

miercuri, 12 iunie 2013

Job 14:1 Omul nãscut din femeie are viata scurtã,





Job 14:1  Omul nãscut din femeie are viata scurtã, dar plinã de necazuri.

Cei ce citesc Cuvintul lui Dumnezeu cu seriozitate si interes, stiu ca Scriptura este Demna de a fi crezuta in totalitatea ei.Am facut aceasta mica introducere pentruca am discutat cu cineva credincios si mi-a zis, “Nu stiu cit alumina a avut Iov”As dori sa spun ca, avind dubiu ca nu toate locurile ar fi demne de incredere suntem pusi in situatia tragica de a privi Cuvintul lui Dumnezeu cu suspiciune sau cu ne incredere totala.In acest verset Iov spune aceste cuvinte insuflat de duhul sfint.

Omul nãscut din femeie are viata scurtã,Dece e scurta? Din pricina caderi lui in pacat.Prin aceasta cadere la determinat pe Dumnezeu sa ii reduca viata numai pentru acest pamint.Cind a pacatuit si-a atras asupra lui aceasta pedeapsa de a nu mai trai vesnic.Dar viata aceasta nu numai ca e scurta, ci si plina de dureri, sau necazuri.Caderea in pacat i-a adus omului nu numai o viata scurta dar si dureri pe parcursul ei. dar plinã de necazuri.Nu este om care sa nu aiba necazuri pe parcursul vieti lui aici pe pamint.Pentruca toti au pacatuit.Pacatul e cel care produce in viata aceste suferinte, dureri.Sunt inevitabile.

Dar cuvintul mi-a atras atentia la acesta parte a versetului nãscut din femeie Cum adica nascut din femeie?Mai poate fi si o alta nastere?Sau un alt mod ca omul sa fie nascut?,Negresit ca da.In Cuvint asa este scris si nimic ce este scris nu este in plus, de prisos, sau la voia intimplari.Scriptura ne mai vorbeste de o alta nastere un alt mod de a fi nascut. Este vorba de Nasterea din nou care este facuta de Dumnezeu.Viata acestei nasteri nu este scurta si nici plina de necazuri. Aceasta nastere nu mai are deaface cu pamintul. Ea are de aface cu cerul.Cartea Apocalipsei ne relateaza cite ceva de cum va fi dincolo.

Revelation 21:4  El va sorice lacrimã din ochii lor. si moartea nu va mai fi. Nu vor mai fi nici tânguire, nici tipãt, nici durere, pentru cã lucrurile dintâi au trecut.Iata deci, ca poate fi o alta nastre care. in vita pe care cel nascut din nou o are nu mai aduce aceste stari de necazuri.Dumnezeu i-a descoperit lui Iov acest mare secret, taina, ca poate fi si o alta nastere. Acesta este motivul de Iov nu s-a oprit numai la, “Omul nascut” ci a si mentionat sursa nasteri, din femeie.
Job 15:14  "Ce este omul, ca sã fie curat? si poate cel nãscut din femeie sã fie fãrã prihanã?

Apoi Iov in acest verset din capitolul15:14,intreaba, "Ce este omul, ca sã fie curat?Sigur ca omul nu poate fi curat.Pacatul a murdarit pe om nu numai fizic. A avut inraurie negativa si asupra  sufletul omului Prin nasterea din nou Dumnezeu adduce o noua structura sufleteasca in el.Iov facea referire la acest trup ce carne. Psalmistul spune, Psalms 51:5  Iatã cã sunt nãscut în nelegiuire, si în pãcat m-a zãmislit mama mea.Ce este neleguirea sau pacatul in ochii lui Dumnezeu decit murdarie.Iov stia destul de bine ca nu poti fi curat inaintea lui Dumnezeu.Ce poate curati? Este single Domnului Hritos care avea sa fie varsat la Golgota peste veacuri

In partea a doua a versetului Iov intreaba. si poate cel nãscut din femeie sã fie fãrã prihanã?Nici aceasta calitate de a fi neprihanit nu-si are radacina in femeie, in nasterea aceasta biologica,ne spune Cuvintul, ca cei nascuti din nou o capata prin credinta.Iata deci ca am vazut ca Iov nu a sesizat acest aspect fara ca sa fie si un raspuns la el.Negresit ca Iov nu avea el aceasta cunostinta a celei de a doua nastre, cea spirituala.Peste veacuri Dumnezeu avea sa introduca aceasta nastere spirituala,de impacare cu El. Care avea sa aiba effect in viata celor rascumparati ai Domnului Hritos.

John Balarie

Los Angeles California

sâmbătă, 8 iunie 2013

Matthew 7:16 Îi veti cunoaste dupã roadele lor.


Ce atirna in Balanta vieti noastre? O intrebare de cercetare de sine.



Matthew 7:16  Îi veti cunoaste dupã roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mãrãcini?

Deseori printre crestini circula aceste cuvinte,”nu judecati ca sa nu fiti judecati”Sa fie vorba oare de a judeca? Cred ca in relatia noastra nul cu altul ca oameni care ne stringem in acelasi loc ca Adunare, nu as vedea bine pus acest cuvint de -a jufeca- Ci mai degraba, nu va analizati unul pe altul de cum traiti. Judecata ii apartine aici pe pamint  judecatorul care da verdictul. Fie ca e nevinovat, fie ca aplica pedeapsa cuvinita potrivit cu legile tari respective. Apoi mai este un alt Judecator suprem , Dumnezeu ,care este judecatorul tuturor lucrurilor.Deci intre Crestini se aplica acest mod de a analiza.

Sa fie aceasta intentia Cuvintului lui Dumnezeu? Am dubiu.Domnul Hristos spune mai sus in acest verset, Îi veti cunoaste dupã roadele lor. Ce vrea Mintuitorul sa ne aratae aici?Sigur ca asa cum am spus mai sus, este o relatie intre noi de a fi impreuna in casa lui Dumnezeu.Mintuitorul parca ar spune, “ fiti atenti la roadele obisnuit in anturajul celor rascumparati.Acest indiciu, pe care Mintuitorul ni-l pune in atentia noastra face dovada ca nu toti fac roade spre slava lui Dumnezeu.Cu alte cuvinte va fi foarte usor de sesizat cu cine ai de aface. Chiar daca ei mrg la ceiasi stringere.Asta nu face dovada ca esti nascut din nou.

Apoi ca sa ne fie si mai usor de inteles , mai clar, Mintuitorul adduce inaintea noastra o comparatie pe care o aseamana El cu lucrurile de pe pamint.Intotdeauna El vorbea cu aceste asemanari pamintesti, pentru a fi mai usor de inteles. . Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mãrãcini?Cit de naivi am putea fi, nu cred ca ne-am repezi cind vedem un spin, scaet, sa culegem struguri. Sau sa ne repezim sa culegem zmochine din maracini.Domnul Isus pune aceasta ca o intrebare.Vrea sa spuna ca nu e bine sa ne repezim sa dam o calificare unuia care viata nu-I corespunde ca a unui copil al lui Dumnezeu nascut din nou.

Adica,Nu vad ca as adduce o judecata asupra unuia care vine impreuna si nu iiIdovedeste viata, faptele, ca este nascut din nou. Deaceia zic, ´este necesar sa ne analizam unul pe altul sa vedem unde ne gasim ca unii care pretindem ca suntem crestini.sa nu dai buzna sa cauti sa vorbesti ceva din Cuvint cu astfel de oameni care prin felul lor face dovada ca sunt spini sau maracini, ca nu vei culege din discutia cu ei decit roade pe care le dau acesti spini sau maracini. Si ca sa ne fie si mai clar, Domnul Isus sintetizeaza ceia ce vrea sa spuna in versetul16.Prin cuvintele cuprinse in versetul 20.
Matthew 7:20  Asa cã, dupã roadele lor îi veti cunoaste. Mintuitorul,nu ne da lte semnalmente din viata celui care pretinde ca este credincios .Si as zice , ne sunt suficiente sa putem sa distingem, sa facem diferenta.Roadele pot fi in vorbire, in traire, in relatile noastre unul cu altul.Cind domina firea , atunci este limpede ca nu poti culege roade cu care sa te hranesti. Ca, indefinitiv, invatam unuii dela alti pentru a ne fie viata imbelsugata spiritual. Care in final se rasfringe si la modul practice de a trai printre semeni nostril, aducind slava Domnului Hristos.

John Balarie

Los Angeles California

marți, 4 iunie 2013

Psalms 94:19 Când gânduri negre se frãmântã cu grãmada înlãuntrul meu,





Psalms 94:19  Când gânduri negre se frãmântã cu grãmada înlãuntrul meu, 
mângâierile Tale îmi învioreazã sufletul.

Psalmistul trecea prin perioade intunecate cind spune el, Când gânduri negre.Aceste ginduri negre vin peste fiecare om.Este structura lui dela caderea in pacat sa se simta intr-o teama continua. Omul nu mai are niciun sprijin unde sa alerge. Deaceia nu sunt putini care is pun capat zilelor s-au daca nu ajung pina la acest eveniment tragic, ei actioneaza precum o minte intunecata de aceste ginduri negre.Nu le pot stapini. Nu au tarie in ei insisi sa le stapineasca. Acestia sunt oamenii care nu il au pe Domnul Hritos ca Mintuitor personal.

Dar nu sunt scutiti nici chiar cei rascumparati de aceste ginduri negre. Cine este initiatorul acestor ginduri negre? Negresit ca cel rau care este stapinul intunericului.Daca cei necredinciosi il au ca stapin si el face ce vrea din ei, nu tot asa stau lucrurile cu cei care il au pe Domnul Hritos ca adapost si la care ei apeleaza.Firea aceasta veche este o aliata de nadejde a tuturor lucrurilor rele.Dar continua versetul si spune ca aceste ginduri, se frãmântã cu grãmada.Nu vin unul  s-au doua, s-au cite-va, ci vin cu gramada.Aceasta gramada are puterea sa te copleseasca, de a aduce pe om la punctual de disperare.

Apoi, unde se framinta aceste ginduri rele? Vedem ca au un loc bine stabilit unde ele vin si stau acolo. înlãuntrul meu, Cind citim de launtru, face referire Cuvintul la inima omului.Ele nu stau pentru o perioada prea lunga in launtru. Dece? Pentruca framintarea lor as asocia-o cu o fuziune nucleara care da nastere la o explozie, si uneori in lant.Tot asa sunt si gindurile din launtrul omului.La cel necredincios  nu le poate stapini, duc deseori la dezastru pentru el si chiar pentru cei din jurul lui.Cineva mi-a pus cu ceva timp mai mult in urma aceasta intrebare, “Cum gindurile sunt in inima”? Era o tinara intelectuala studenta care te-ai fi asteptat sa citeasca Biblia cel putin pentru cultura ei.

Dar oricum, i-am spus ca Domnul Isus asa spune ca, gindurile sunt in inima omului.Iata ce spune Ap, pavel ca pot face cei rascumparati, cu aceste ginduri rele.
2 Corinthians 10:5  ……si orice gând îl facem rob ascultãrii de Hristos………
Il ai pe Domnul Hritos, poti birui aceste ginduri negre.Si Psalmistul alerga la Dumnezeu , ca sa poata iesi biruitor.Cel rascumparat este el insusi rob al Domnului Hritos. Pavel si Petru se numesc ei insisi robi ai lui Hritos, Si odata cu ei fac si gindurile care vin  peste  ei roabe a lui Hritos. Deseori luam situatia in miinile noastre propii si nu apelam la Mintuitorul si atunci suntem falimentari.In general cind Scriptura vorbeste despre om si gindurile lui citim ,
Psalms 94:11  Domnul cunoaste gândurile omului: stie cã sunt desarte.

Odata cu nasterea din nou omul are o structura noua sufleteasca si intreaga fiinta poate fi tinuta in stapinire, subordonatta prin puterea Duhului Sfint. Asa ca, Gindurile aceste negre care pot veni si in viata celui rascumparat nu au niciun effect asupra lui. Cel rascumparat se alimenteaza, coboara in Launtrul lui Ginduri din ce citeste din Cuvintul lui Dumnezeu.Si ca urmare, cele negre nu mai au loc intr-o inima ocupata de Cuvintul lui Dumnezeu. Iata ce poate iesi dintr-o astfel de inima care se preocupa cu Cuvintul lui Dumnzeeu.Galateni 5-22. Roada Duhului sfint.Ca , in definitive ce ieste afara este un produs , s-au o roada ca rezultat ce ai introdus in inima ta.Gindurile nu vin la intimplare. Au o sursa de alimentare.

 Daca iese alceva, este o intrebare daca Dumnezeu si-a facut lucrarea in noi.Fiecare stie cum reactioneaza cind ginduri se framinta in launtrul lui.De unde s-a alimentat, ce sursa a avut, de au dat navala in inima lui.Psalmistul spune, mângâierile Tale îmi învioreazã sufletul.De unde ii venea lui mingiierile lui Dumnezeu? Negresit din Lega lui Dumnzeeu care este pentru noi Cuvintul lui Dumnezeu.Alerga el la acest Cuvint si era inviorat. Nu era coplesit. Alergam si noi la Cuvint vom fi inviorati.Domnul sa puna in noi aceasta foame dupa Cuvintul Lui, ca in vremuri tulburi sa putem sa fim inviorati.

John Balarie

Los Angeles California

duminică, 2 iunie 2013

Hebrews 12:23 de Biserica celor întâi nãscuti care sunt scrisi în ceruri,




Hebrews 12:23  de Biserica celor întâi nãscuti care sunt scrisi în ceruri, de Dumnezeu, Judecãtorul tuturor, de duhurile celor neprihãniti, fãcuti desãvârsiti,

Un loc, pe care Cuvintul lui Dumnezeu ni-l aduce inaintea noastra, care spunem ca suntem credinciosi si mergem la Biserica.Din acest verset putem intelege ce este o Biserica care asa cum stim ar trebui sa fie Casa lui Dumnezeu. Zic, ar trebui, pentruca nu orce adunatura de oameni face dovada ca este Biserica.Sunt cite-va criteri care trebuie sa o caracterizeze pe aceasta Biserica a lui Dumnezeu.Avem in Cuvint o caracteristica de baza de cum ar trebui sa fie Biserica( casa lui Dumnezeu) Psalms 93:5  Mãrturiile Tale sunt cu totul adevãrate; sfintenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor tine vremurile.

Daca sunt nascuti din nou cei ce se aduna la un loc, atunci aceasta Biserica se regaseste in ce scrie in acest psalm.Dumnezeu adduce El isusi marturie despre Biserica Lui.Apoi o alta caracteristica sfintenia este podoaba Casei Tale,Ei bine, o astfel de Biserica ii apartine lui Dumnezeu. Biserica celor întâi nãscuti.Dar cum sa o cunosti daca este sfinta?Este usor de vazut.Credinciosii sunt preocupati de a trai o viata spre slava lui Dumnezeu. Asta reflecta in viata lor de zi cu zi si negresit in Biserica.Este specificat ca, acesti credinciosi sunt nascuti din nou.Fara o nastere din nou nu poti avea o viata placuta lui Dumnezeu.

Nu vreau sa spun ca, cel nascut din nou nu mai are si scapari in viata lui. Nu,dar el nu se impaca cu acest fel de a face din aceste scapari un mod obisnuit de a trai.Apoi, Cuvintul ne arata ca, acesti Credinciosi nascuti sunt scrisi in ceruri. care sunt scriti în ceruri,Cind au fost ei scrisi? Tot in Cuvint gasim raspunsul. Ephesians 1:4  În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca sã fim sfinti si fãrã prihanã înaintea Lui,…Ca Inainte de intemeierea lumi.Si aici vedem care a fost motivul de ne-a ales. Sa fim scrisi,Unde sa fie cei alesi scrisi? Citim in cartea Apocalipsei ca este o carte in care sunt scrise nume.

Ei bine, aceste nume care au fost scrise si care apoi au fost nascuti in timp, au fost si pregatiti de Dumnezeu ca sa fie sfinti.Cind Dumnezeu a facut aceasta lucrare intrun suflet, acel suflet are o structura noua in el insusi.As zice este echipat cu character sfint care conduce la trairea unei vieti spre slava lui Dumnezeu.Acestia au fost alesi si scrisi ca sa fie un popor al Lui. Dumnezeu, Judecãtorul tuturor,Cuvintul ne arata ca Dumnezeu, este cel ce ia hotarirea si o implineste. Sunt unii care se poticnesc de suveranitatea lui Dumnezeu. 

Altii vin si argumenteaza ca, Dumnezeu, nu se baga pe voia omului.Ca l-ar lasa sa-si decida el soarta lui vesnica.Scriptura este destul de clara ca sa vedem ca Dumnezeu este cel ce initiaza chiar si pocainta,precum da si credinta ca dar. Avem de aface cu un Dumnezeu care a facut cerurile si pamintul. Cu alte cuvinte este suveran si deaceia este judaecator.Cine poate sa se impotriveasca planului Lui de mintuire?E lasat acest plan al mintuiri la discretia omului?Nu ne arata Scriptura asa ceva.

Iata dece Dumnezeu,a rinduit din vesnici ca sa aiba un popor care sa fie al Lui.Apoi, acest popor traind printre oamenii lumi acestia il slavesc pe El.Cind intr-o Biserica domina astfel de suflete nascute din nou se vede ca acea Biserica intruneste caracteristicile pe care le-am arata despre Casa lui Dumnezeu.

John Balarie

Los Angeles california