vineri, 21 ianuarie 2011

Tu ai adus o vie din Egipt.

1. Psalms 80:8 Tu ai adus o vie din Egipt, ai izgonit neamuri, si ai sãdit-o.

Cind citim in Sfinta Scriptura despre vie, stim sau cel putin ar trebui sa stim, ca reprezinta Biserica lui Dumnezeu. Cei care citesc Cuvintul aprofundat cunosc ca Egiptul este infatisat in Scriptura prin lume.In acest psalm citim ca s-a dus in Egipt sa ia o vie. Intelegem ca Cuvintul ne vorbeste intrun mod spiritual. Sigur ca a cumparat-o care are echivalentul Jerfei Domnului Hristos care a platit pentru aceasta vie(Biserica Lui)

Asa cum am spus despre Vie si Egipt,Il vedem acum pe Gradinar care si El, are un correspondent la modul spiritual in Dumnezeu.Deci Dumnezeu a scos via Lui din Lume si a sadit-o intr-un pamint de unde au fost izgoniti neamurile . Neamurile infatiseaza in Cuvint pe cei care nu aveau cunostinta de Dumnezeu si care erau rebeliosi inpotriva Lui.Stim ca satan cu ingerii lui au fost alungati din cer odata cu rebeliunea pe care Lucifer a facuto.Dumnezeu si-a sadit via pe care a scoso din lume in cer.

Cu alte cuvinte radacinile ei sint in cer, de acolo is trage seva din Domnul Isus care sta la dreapta lui Dumnezeu.Iata dece zic ca, “Biserica vie este cu radacinile in cer”;Colossians 3:3 Cãci voi ati murit, si viata voastrã este ascunsã (trasmutata)cu Hristos în Dumnezeu.Dar sa vedem acum cum Biserica corporala(via) la modul fizic al ei, este pe pamint. In ea se poate strecura si lastare care nu sint plantate de Dumnezeu(vier). Iata de pilda ce citim in evangelia dupa Matei.

Matthew 15:13 Drept rãspuns, El le-a zis: "Orice rãsad, pe care nu l-a sãdit Tatãl

Meu cel ceresc, va fi smuls din rãdãcinã

In pilda griului si a neginei citim ca , lucratorii au zis, “sa mergem si sa smulgem negina” Dar stapinul le-a spus,” nu, lasati-o sa creasca inpreuna si la secerisi va fi smulsa”.(separate) Cind la secerisi? Atunci cind cei rascumparati, adica griul va fi luat si pus in Hambar(cerul lui Dumnezeu) Asa ca ,sa nu ne mire dece in Biserica(adunare) nu este numai griu sau sint si rasaduri care nu au fost sadite de Dumnezeu.

Cei de facut? Sa mergem inainte si sa asteptam ziua cea mare a secerisului,cind Stapinul va desparti griul de negina care a crescut inpreunaDomnul sa ne dea harul sa ne cercetam adinc daca sintem saditi de El sau sintem in Biserica(adunare)plantati de oameni.Ca la secerisi ne vom desparti precum griul de negina.

John Balarie

Los Angeles California

miercuri, 19 ianuarie 2011

Eu insu-mi ma sfintesc pentru ei.

Eu insu-mi ma sfintesc pentru ei.

John 17:19 si Eu însumi Mã sfintesc pentru ei, ca si ei sã fie sfintiti prin adevãr.

John 17:19 And for their sakes I sanctify myself, that they also might be sanctified through the truth.

Cind privim cu atentie la rugaciunea Domnului Hristos din Ioan 17, vedem ca El, ii are in vedere pe cei rascumparati ai Lui. Ii aduce inaintea Tatalui ca pe unii care sint sfinti si pusi deoparte pentru El. Acesta este si intelesul din acest verset 19.Dece se sfintea El? Pentruca sa ne fie un exemplu noua ca trebuie sa ne traim viata vrednici de chemarea pe care am avuto(daca am avuto)

Ephesians 4:1 Vã sfãtuiesc dar eu, cel întemniþat pentru Domnul, sã vã purtati într-un chip vrednic de chemarea pe care ati primit-o, Apoi Uceniciii precum si cei rascumparati din toate timpurile trebuiau sa apara inaintea lumi ca o priveliste vie demna de admirat.Mintuitorul avea sa plece si cei rascumparati urmau sa preia lucrarea de zidire a biserici vi a Lui Dumnezeu.

Nu puteau ei sa fie pusi intr-o asa lucrare fara ca im prealabil sa fie sfintiti de Cel care era Sfint si piatra din capul ungiului.Ca vase de cinste curatae sfintite Dumnezeu avea sa toarne in ei Harul Lui ca sa poata sa fie vrednici de aceasta lucrare la care au fost chemati.Si Iatal pe Psalmist ca exclama aceste cuvinte,” Psalms 16:3 But to the saints that are in the earth, and to the excellent, in whom is all my delight.

Psalms 16:3 Sfintii, care sunt în tarã, oamenii evlaviosi, sunt toatã plãcerea mea.

Ce fel de viata trebuie deci sa traiasca cel resumparat? Ca niste sfinti ai lui Dumnezeu in care El is gaseste placerea.

In engleza este un cuvint care arata motivul care-l determina pe Mintuitorul sa se sfinteasca.Spune El,”de dragul lor” (sakes).Era singurul care putea face aceasta sfintire la standarul pe care Tatal o cerea.Acum cind si noi sintem chemati sa fim lucratori impreuna cu El trebuie sa continuam in viata noastra sa ne ridicam la statura de om matur.

Cu alte cuvinte cel rascumparat este sfint inaintea lui Dumnezeu, prin faptul ca au fost pusi deoparte ca ceva ce ii apartine Lui.Pe de alta parte traind aici pe pamint zilnic ne murdarim. Ca atare avem nevoie sa ne curatam noi insine de murdaria care se poate atasa de noi.A plecat Domnul Hristos, noi trebuie sa continuam sfintirea noastra.

John Balarie

Los Angeles California

luni, 17 ianuarie 2011

Calea vieti si calea morti.

Calea Vieti si calea morti.

Matthew 7:13 Intrati pe poarta cea strâmtã. Cãci largã este poarta, latã este calea care duce la pierzare,si multi sunt cei ce intrã pe ea

14 Dar strâmtã este poarta, îngustã este calea care duce la viatã, si putini sunt cei ce o aflã.

Proverbs 14:12 Multe cãi pot pãrea bune omului, dar la urmã se vãd cã duc la moarte.

Psalms 1:6 Cãci Domnul cunoaste calea celor neprihãniti, dar calea pãcãtosilor duce la pieire.

Scriptura ne arata ca sint multe cai care par omului ca sint bune. Dar pina la urma ele duc la moarte.Bine, pe linga aceste cai este si unna care duce la viata. Dece numai una duce la viatta si la pierzare sint multe?Raspunsul este as zice eu simplu.

Singura cale care duce la viata este Domnul Hroistos. El spune despre Elinsusi,”Eu sint calea Adevarul si viata” inteleg ca daca El este calea dece oamenii aleg acele cai care duc la moarte? Ca li-se par bune? Da , dar intotdeauna ar trebui sa ne uitam la sfirsit. Cu alte cuvinte unde ma duce calea pe care am aleso? Duce ea la viata sau la moarte.Si daca restring caile doar la doua, am intelege ca una duce la viata iar alta duce la moarte.

Despre cea care duce la moarte Scriptura ne vorbeste ca este larga si ca sint cei mai multi care intra pe ea sau o gasesc. Cit despre calea care duce la viata este ingusta, strimta, parca ascunsa. Si aici scriptura are ceva de spus,” aceasta cale care duce la viata este strimta,ingusta si ca , putini sint cei ce o afla.”Sigur ca daca este lata poti sa o afli imediat ca vezi ca sint cu gramada pe ea, sau alearga spre ea.

Dar pe cea strimta merg doar unul cite unul. Nu incape cite doi sau cu gramada.Pina si Psalmistul spune, “Domnul cunoaste calea celor neprihaniti adica pe cea strimta ca ea duce la viata , la Fiul Sau care este viata. John 1:4 În El era viata, si viata era lumina oamenilor.Dar Psalmistul mai spune , “ calea celor pacatosi duce la pieire sau la moarte.

In Matei se spune sa intrati pe poarta cea strimta. Pai cum sa intri daca esti orb si orbacaesti sa o “gasesti”? Iti trebuie un gid ca sa te directeze spre acea usa. Domnul Isus spune despre El,John 10:7 Isus le-a mai zis: "Adevãrat, adevãrat vã spun cã Eu sunt usa oilor.Cum poti sa o afli aceasta usa?Asa cum am spus omul este orb si nu poate sa o afle. Trebuie sa fie directat de Duhul sfint catre Domnul Hristos, catre aceasta usa. Ce aleg oamenii? Viata ne arata ca aleg ce este larg, fara sa realizeze ce sfirsit vor avea.

Daca Duhul ne-a directat catre acea usa Domnul Hristos, sa-I multumim si sa pretuim acest lucru. Nu am fost mai buni ca ceilalti. Dar numai Harul lui Dumnezeu care sa revarsat peste noi. As zice ce spune Psalmistul despre stinca vieti( sau calea care duce la viata) . Psalms 61:2 De la capãtul pãmântului strig cãtre Tine cu inima mâhnitã, si zic: "Du-mã pe stânca pe care n-o pot ajunge, cãci este prea înPsalms 143:8

Fã-mã sã aud dis de dimineaþã bunãtatea Ta, cãci mã încred în Tine. Aratã-mi calea pe care trebuie sã umblu, cãci la Tine îmi înalþ sufletul.altã pentru mine!

John Balarie

Los Angeles California

duminică, 16 ianuarie 2011

Monopoliști pe terenul credinței creștine

Monopoliști pe terenul credinței creștine

In modestie Aposolul Pavel spune : … cred că și eu am Duhul lui Dumnezeu … deci el nu a fost monopolist … sau: în lucrurile în care am ajuns de aceiasi părere să umblăm la fel …

a) Ce inseamna monopol? Ceva care il opti si nu iti apartine, pentruca este bunul tuturor . In expresia romineasca se zice, “ai pus monopol pe…” cu alte cuvinte tu si nimeni altul.Este trist ca astfel de atitudine se intimpla si pe tarimul lui Dumnezeu. Daca in lume oamenii sint motivati de a monopolize orice, sau de a devein stapin pe ce nu le apartine, nu tot asa ar trebui sa fie in casa lui Dumnezeu su in relatia intre frati.Bine a scos in evident ap, Pavel in acest verset. Ca anume toti rascumparatii Domnului Hristos au duhul lui Dumnezeu. Ei bine, avind acelasi duh al lui Dumnezeu,atunci, toti credinciosii pot sa spuna cite ceva in adunare. A monopoliza stringerea la olalta nu arta decit ca firea paminteasca dirijeaza viata celui care vrea sa detina monopolul.

Din cite inteleg din Cuvint, Dumnezeu, imparte daruri tuturor rascumparatilor lui. Asa ca, unul are un dar, altul are alt si ele toate se complecteaza spre zidirea sfintilor.Dumnezeu nu da toate darurile unuia singur, oricit de intelligent ar parea ca se crede el, darurile sint la discretia(dispozitia) lui Dumnezeu.Dece? pentruca sint ale lui si face ce vrea cu ele.Cu alte cuvinte le da dupa buna placer a voiei Sale. Credinciosului nu ii apartine nimic. As zice el este un vas decare Dumnezeu se foloseste. Pavel spune aceste cuvinte,” ce lucru am pe care sa nu-l fi primit” 1 Corinthians 4:7 Cãci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care sã nu-l fi primit? si dacã l-ai primit, de ce te lauzi ca si cum nu l-ai fi primit?

Defapt, sa recunosti ca si fratele tau de linga tine are duhul lui Dumnezeu si ca ar putea sa aiba o descoperire , asta presupune o stare inalta de zmerenie. Si cum zmerenia este o floare care nu creste prin toate locurile ci numai acolo unde pamintul(inima) a fost lucrata in prealabil de Dumnezeu. Este de asteptat ca acest fenomen al monopolizari care se manifesta in adunari de catre unii, sa aiba efecte negative in bunul mers al relatiilor fratesti.

Este groaznic sa pui monopol pe ceia ce nu iti apartine. Aici pe pamint cei care se ocupa cu asa ceva platesc prêt mai devreme sau mai tirziu. Lege te pedepseste. Cu atit mai mult pe casa lui Dumnezeu. Insasi expresia ,” Casa lui Dumnezeu” ne arata ca nu ne apartine. Noi sintem locuitori ai ei, si in preuna formam Casa lui Dumnezeu.Casa lui Dumnezeu spune Apostolul sintet voi.

1 Corinthians 3:17 If anyone destroys God's temple, God will ...

... If anyone makes the house of God unclean, God will put an end to him; for
the
house of God is holy, and you are his house. ... NT ... Letters ...

Fac o precizare;In romina spune de temple care este una si aceiasi cu casa lui Dumnezeu. Dar traducatorul ca sa faca distinctie intre o casa oarecare si temple unde veneau Iudeii sa se inchine a numit temple.Adunarile , sau Bisericile in termenul noului testament se numeau uneori Biserica din casa……

Romans 16:5 Spuneti sãnãtate si Bisericii care se adunã în casa lor.

Philemon 1:2 cãtre sora Apfia si cãtre Arhip, tovarãsul nostru de luptã, si cãtre Biserica din casa ta:

b) In lucrurile în care am ajuns de aceiasi părere să umblăm la fel …

Sigur ca pot fi diferente in gindire. Dar asta nu inseamna sa dispretuesti pe fratele tau.Cred totusi ca apar diferente din slaba preocupare de a aprofunda Cuvintul lui Dumnezeu. Dumnezeu prin duhul sfint nu are menirea sa duca sau sa semene confuzie printer cei credinciosi.Ap , a fost obligat sa spuna aceste cuvinte.

Si intre ei erau pareri diferite cu privire la un subiect sau altul. Aceasta afmosfera as numi-o dintre cei credinciosi –disensiune- dar se poate trece peste ea , se poate plana cu o mai multa ingaduinta. Sau aduc in atentie ce citim, “ fiecare sa considere pe fratele lui mai presus de el insusi”. Ca sa ajungem la aceasta stare ne trebuie acest ingredient care este umilinta ca sa nu spun zmerenia.Sigur ca este greu atit timp cit in mine lucreaza firea veche.

Dece lucreaza sau domina ea? Pentruca este hranita in detrimental celei din Dumnezeu. Si este de asteptat ca rezultatul sa fie acesta pe care Cuvintul il cuprinde aici -neintelegeri- frumos spune Apostolul. Ca sint si lucruri pe care le intelegem la fel, deci sa umblam in ele sau sa cautam lucrurile care duc la pacea si zidirea noastra. Aceste lucruri ne vor fi de mare folos.Ar fi mult mai mult de scos in evident pe marginea acestu subiect.

John Balarie

Los Angeles California

vineri, 14 ianuarie 2011

" Si candele noastre se sting"

("si candelele noastre se sting")


Titlul apartine unui frate care a tinut o predica cu titlul acesta. Cineva mi-a trimis lincul de pe you tube si mi-a spus sa o ascult. Am incercat dar nu s-a descarcat. Oricum ce vreau sa subliniez este ca mi-a atras atentia acest titluu,”si candele noastre se sting”. Dup ace am reflectatmai mult asupra titlului l-am gasit ca nu corespunde cu ceia ce Scriptura ne invata. Si iata dece; cred ca predicatorul face referire la pilda celor 10 fecioare.

Matthew 25:1 Atunci Împãrãtia cerurilor se va asemãna cu zece fecioare, care si-au luat candelele, si au iesit în întâmpinarea mirelui.2 Cinci din ele erau nechibzuite si cinci înþelepte.3 Cele nechibzuite, când si-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;

Cind citim aceasta pilda trebuie citita cu foarte mare atentie.Dece? pentruca almintelea vom trage o concluzie eronata. As mai aduce in atentie si faptul ca cei mai multi nu cunosc sau nu platesc atentie la definitia pildei. Ce este indefinitiv o pilda? Dece Mintuitorul vorbea in pilde? Sint lucruri la care trebuie sa ne oprim si sa incercam sa intelegem ce vrea sa insemne o pilda.Care este definitia unei pilde. Pilda este o asemanare fireasca , paminteasca cu inteles spiritual , duhovnicesc. In pilda de fata nu se spune ca candele celor cinci se sting, ci ca nu au avut undelemn in ele.

Ce reprezinta undelemnul in candele? Undelemnul este duhul sfint. Dar ce reprezinta candela? La ce se foloseste ea? Sigur la modul firesc candela este obiectul care poarta undelemnul pentru a putea da lumina.Undelemnul este duhul sfint care in cooperare, as zice cu candela, face treaba pentru care a fost proiectata, asta la modul firesc. Dar pe noi ne intereseaza in mod expres cel spiritual, duhovnicesc ca sintem duhovnicesti. Cel putin asa pretindem.Candela ne este aratata ca ar fi Cuvintul lui Dumnezeu. Psalmistul spune aceste cuvinte; Psalms 119:105 Cuvântul Tãu este o candelã pentru picioarele mele, si o luminã pe cãrarea mea.

Ei bine, daca asa stau lucrurile si asa stau, pentruca ni-le infatiseaza Cuvintul sfint , Deci Cuvintul fiind candela si uleiul duhul sfint, atunci ma indrepateste sa spun ca;Duhul sfint pe care cel nascut din nou il primeste dela Dumnezeu ne indeamna, ne directeaza catre Cuvintul lui Dumnezeu.Este o comuniune intre candela si ulei, intre Cuvint si duhul sfint, de nedespartit ca sa lucreze in mod folositor, armonios pentru cel credincios.Cel credincios nu poate neglija cuvintul Cu atit mai mult duhul sfint pe care Dumnezeu i-la dat odata pentru tot deauna. John 7:39 Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau sã-L primeascã cei ce vor crede în El….

John 15:26 Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatãl, adicã Duhul adevãrului……

John 14:17 si anume, Duhul adevãrului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru cã nu-L vede si nu-L cunoaste,dar voi Îl cunoasteti, cãci rãmâne cu voi, si va fi în voi.

Iata deci ca Cel nascut din nou nu va raminea fara undelemn in candela lui.Ce sa mai spun ca nu se va termina. Domnul Hristos da garantia alor Lui ca va raminea in veac, sau cu alte cuvinte nu se va imputina. Daca am spus mai sus ca Cuvintul nu-l putemsa-l neglijam cu atit mai mult Duhul care are in cel credincios as zice,”cartierul lui general” de unde coordoneaza viata celui nascut din nou Am spus citeva cuvinte pe marginea celor sesizate de mine din acest titlu. Ar trebui sa fim cu mare atentie la titlurile date ca nu cumva sa nu corespunda cu Sfinta Scriptura.

Joh Balarie

Los Angeles Califoornia.

miercuri, 12 ianuarie 2011

Poate cel credincios trai oricum?

Un frate mi-a dat acest paragraf, care face referire la ce a spus un teolog al scripturi, cu privire la mintuirea care sa capata prin credinta.In acest paragraf vom vedea ca este ceva confuz in interpetarea frazei pe care am scoso in evidenta in rosu.


5. Perseverenta sfintilor
Cei alesi sunt mântuiti de-a pururi.
Nimic din ceea ce fac nu poate să le steargă numele din Cartea Vietii. Ei nu au ales să se apropie de Dumnezeu, la fel cum nici o faptă, gând, sau dorintă nu poate să îi îndepărteze din planul lui Dumnezeu de a-i face să persevereze până la capăt. Totusi, cei alesi nu pot sti niciodată în această viată dacă sunt cu adevărat alesi, astfel că omul nu poate fi sigur pe deplin de mântuirea sa.
Dar si asa, 'vasele de ocară', cei alesi de Dumnezeu, înainte de Facere, să fie pierduti de-a pururi, nu pot face nimic pentru a se apropia de Dumnezeu. Căinta, caracterul lor, faptele bune sau credinta în Hristos nu le sunt de nici un folos

Nimic din ceea ce fac nu poate să le steargă numele din Cartea Vietii.

La acest paragraph se poate interpeta doua ginduri

a) Ca as putea trai oricum ca sint scrisi in cartea vieti, lucru contrariu la ce ne invata sfinta Scriptura. Daca ne uitam mai bine in Cuvint, vom vedea ca cel mintuit este Rob al Domnului Hristos, ca atare ,robul nu face ce vrea si nici nu traieste cum vrea. El este continiu la dispozitia stapinului lui. Asa ca acest gind dispare cu desavirsire din a fi luat in calcul.

b)Daca am gindi ca cel mintuit nu poate face nimic ce ar putea sa puna in “pericol” mintuirea capatata ca dar dela Dumnezeu prin actul credintei,atunci as clasifica aceasta , cel credincios nu face cu voia ceia ce ar pune pozitia lui de Copil al lui Dumnezeu in umbra.Deci gindesc ca , orice copil al lui Dumnezeu are si alunecari in viata lui vremelnica aici pe pamint. Spun asta bazat pe ce spune Cuvintul. 1 John 2:1 Copilasilor, vã scriu aceste lucruri, ca sã nu pãcãtuiti. Dar dacã cineva a pãcãtuit, avem la Tatãl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihãnit.

Apoi Cuvintul ne mai lasa sa stim si acest lucru de mare importanta. Romans 6:12 Deci, pãcatul sã nu mai domneascã în trupul vostru muritor, si sã nu mai ascultati de poftele lui.

Ca exemplu as da ce spune ap Pavel ca se intimpla in viata lui.

Romans 7:18 stiu, în adevãr, cã nimic bun nu locuieste în mine, adicã în firea mea pãmânteascã, pentru cã, ce-i drept, am vointa sã fac binele, dar n-am puterea sã-l fac.

19 Cãci binele, pe care vreau sã-l fac, nu-l fac, ci rãul, pe care nu vreau sã-l fac, iatã ce fac!

Deci in concluzie as zice , este o lupta continua in viata celui Rascumparat de a se inpotrivi pornirilor firi vechi.Cind se intimpla cite o alunecare aceasta va fi un incident nefericit. Apoi nu va ramine acolo cel credincios.Se va ridica , pentruca Dumnezeu este cel care il tine de mina.

John 10:28 Eu le dau viata vesnicã, în veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mâna Mea.

29 Tatãl Meu, care Mi le-a dat este mai mare decât toti, si nimeni nu le poate smulge din mâna Tatãlui Meu.

Daca totusi ar fi cineva care sa spuna, ca ar putea sa traiasca oricum... ca este scris in cartea vieti, atunci acesta este complect iresponsabil, ca sa nu spun ca nu a fost nascut din nou.

John Balarie

Los Angeles California

Pretul rascumparari sufletelor noastre.

Pretul rascumparari

Psalms 49:7 None of them can by any means redeem his brother, nor give to God a ransom for him:

8 (For the redemption of their soul is precious, and it ceaseth for ever:)

1 Timothy 2:6 Who gave himself a ransom for all, to be testified in due time

1 Timothy 2:6 care S-a dat pe Sine însusi, ca pret de rãscumpãrare pentru toti….

Uite un loc pe care il asociez cu ce spune Domnul Hristos despre pilda Tarinei. Ca a fost cumparta doar pentru Comoara care este ascunsa in acea tarina. Ascunsa? Cum ascunsa? Da asa spune Cuvintul ca voi, care voi? Voi, pentru care Mintuitorul a platit pretul rascumparari fiind ascunsi de ochii lumii, pentruca va ascuns in El.

Iata ce citim in Cuvint,” voi sau (viata) voastra sinteti ascunsi cu Hristos in Dumnezeu” Dece cu El? Pentruca ii apartinem Lui ca propietate.A cumparat Tarina cu cauza expresa ca in ea se afla acea comoara ascunsa. Deci nu era la vedere. Cum si Biserica vie este ascunsa de ochii lumi.

Colossians 3:3 Cãci voi aþi murit, s i viata voastrã este ascunsã cu Hristos în Dumnezeu.Biserica vie are prêt in ochii lui Dumnezeu. Pentru tine dau popoare ca ai prêt in ochii Mei. Isaiah 43:4 De aceea, pentru cã ai pret în ochii Mei, pentru cã esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine, si popoare pentru viata ta.

Iata deci pretul rascumparari. Insusi viata Mintuitorului care a puso la dispozitia salvari noastre.Nu era o alta posibilitate? Negresit ca nu.Ps, 49-7 ne arata destul de clar. Nu a circulat si nu circula apsolut nici-o valuta forte care sa poata sa mintiasca sufletul omului decit single domnului Hristos.

Si care sa fi putut fi acceptata de Dumnezeu Tatal. Atunci se pune intrebarea , “ ce contributie poate avea omul” la aceasta mintuire care este data in dar de Dumnezeu celor ce sint chemati dupa planul Lui?

Cu o seriozitate adinca vom realize ca mintuirea a fost si este o lucrare divina care apartine in exclusivitate lui Dumnezeu.Oricit ar incerca omul sa-si atribuie ceva nu este recunoscut ca nu are prêt in ochii lui Dumnezeu. Pret are doar ce a facut la golgota Fiul Lui. Iata dece este darul lui Dumnezeu si El o da cui vrea.

John Balarie

Los Angeles California

Piatra care a fost lepadata de Zidari

Luke 20:17 Dar Isus i-a privit drept în fatã si a zis: "Ce înseamnã cuvintele acestea, care au fost scrise: "Piatra, pe care au lepãdat-o zidarii, a ajuns sã fie pusã în capul unghiului?

Sigur ca aici avem cite ceva de analizat si anume; a)Cine este piatra? b) Cine sint zidarii,? Sau mai jos Vierii la psalmul 80-8c) Si care este cladirea? Sa luam pe rind pe fiecare din acestea.

Cine este Piatra? Am pus piatra cu p mare pentruca ea infatiseaza pe Domnul Hristos.Cuvintul ne arata ca aceasta piatra a fost lepadata. Zidarii, ce leapada sau da la oparte ca ceva netrebuincios? Negresit o piatra care nu se potrieste acolo unde ei vor sa o puna.

Cineva ar putea sa spua,” dar ce nu ar putea fi cioplita ca sa o aduca sa se potriveasca? Trebuie sa stim la ce cladire va fi pusa ea. Este vorba de o cladire sfinta precum era Templu de odinioara. Citim ca pietrele erau cioplite in munti . Odata pusa nu se mai auzea nici-o lovitura de ciocan. Ca sa stim care este cladirea trebuie sa stim ce a spus Mintuitorul despre aceasta cladire care este biserica Lui.

El spune aceste cuvinte, “ Eu voi cladi Biserica mea… Cine sint zidari? Sint preotii care au fost chemati in vechiul testament ca sa zideasca la aceasta cladire.Ce au facut ei? Au lepadat piatra din capul unghiului care este asa cum am spus Domnul Hristos.Ei au zis,” nu vrem ca omul acesta sa stapineasca peste noi” Iar Mintuitorul avea sa spuna,”imparatia Mea nu este din lumea aceasta”

Avem o pilda spusa de Domnul Hristos cu privire la via lui Dumnezu care este una si aceiasi cu Biserica Lui. Domnul Hristos spune ca ,”via o va lua si o va da altora Luke 20:16 Va veni, va pierde pe vierii aceia, si via o va da altora." Cine sint acestia altora? Sint cei rascumparati care se mai numesc in ep lui Petru preoti pentru Dumnezeu. 1 Peter 2:5 si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sã fiti o casã duhovniceascã, o preotie sfântã, si sã aduceti jertfe duhovnicesti, plãcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

Deci preotii vechiului testament au respins piatra. Cei rascumparati sint numiti preoti si ei l-au acceptat pe Domnul Hristos. Iata deci, ca piatra din capul ungiului nu a mai fost respinsa de acestia. Ei sint lucratori impreuna cu Dumnezeu. La ce lucreaza ei? La zidirea acestei Biserici vi a lui Dumnezeu

Psalms 80:8 Tu ai adus o vie din Egipt, ai izgonit neamuri, si ai sãdit-o.

Via este adusa din Egipt. Cine este Egiptul? Este lumea asa infatisaza Cuvintulpe Egipt.

Cine este via? Via este biserica lui Dumnezeu care a fost scoasa din lume(egipt) si a pregatit terenul si a plantato pentru cer.Ca de orice planta, Gradinarul(Dumnezeu) se ocupa de ea. O sapa o uda si in final o si curata. Dece? Cuvintul spune ca sa aduca roada si inca dupa ce o curata sa aduca si mai multa roada.O curate de ramurile , lastari care pot da din nou dupa ce a fost curatata.Gradinarul sta cu ochii pe ea continu.

Tot asa este si cu Biserica vie a Lui Dumnezeu. El se ocupa de ea ca sa fie fara pata si fara vre-o zbircitura la intilnirea cu Mirele ei iubit. Sa nu ne vaitam cind vierul curate la noi. Este spre folosul nostrum. El vrea sa ne faca asemenea Domnului Hristos, ca la intilnirea cu El sa fim ca El. Iata dece a luato si a dato altora.

Ion Balarie

Los Angeles California

luni, 10 ianuarie 2011

Mintuirea dusa pina la marginile Pamintului

Mintuirea dusa pina la marginile Pamintului

Isaiah 49:6 El zice: “Este prea puþin lucru sã fii Robul Meu ca sã ridici seminþiile lui Iacov si sã aduci înapoi rãmãsitele lui Israel. De aceea, te pun sã fii Lumina neamurilor, ca sã duci mântuirea pânã la marginile pãmântului.

Isaiah 49:6 And he said, It is a light thing that thou shouldest be my servant to raise up the tribes of Jacob, and to restore the preserved of Israel: I will also give thee for a light to the Gentiles, that thou mayest be my salvation unto the end of the earth.

Isaia il vede pe Domnul Hristos care avea sa vina peste aproximativ 500 de ani.Scriptura trebuie vazuta (Inteleasa)la modul spiritual.Pentruca Israel, din punct de vedere spiritual, este Biserica Domnului Hristos.

Vom vedea dece mintuirea trebuie dusa pina la marginile pamintului.In ev dupa Matei avem explicatia care ne poate ajuta sa intelegem correct Cuvintul Lui Dumnezeu cu privire la –(mintuirea pina la marginile pamintului)-.

Si legat de aceasta, vom vedea si in ev. dupa Ioan care este cauza ca evangelia sa ajunga pina la marginile pamintului.

Matthew 13:37 El le-a rãspuns: “Cel ce seamãnã sãmânþa bunã, este Fiul omului.

38 tarina este lumea, sãmânta bunã sunt fiii Împãrãiei; neghina sunt fiii Celui rãu.

Citim mai jos Matthew 13:44 Împãrãtia cerurilor se mai aseamãnã cu o comoarã ascunsã într-o tarinã. Omul care o gãseste, o ascunde;( voi sinteti ascunsi cu Hristos in Dumnezeu) si, de bucuria ei, se duce si vinde tot ce are, si cumpãrã tarina aceea.

Si acum sa vedem in ev dupa Ioan, ce la determinat pe Dumnezeu sa rascumpere tarina(lumea) de supt dominatia celui rau. Citim ca in tarina este o comoara.

In lume sint ascunsi copii lui Dumnezeu. Ei sint risipiti in lume si Mintuitorul a venit ca sa-I adune intrun singur trup.El nu putea sa-I aduna daca nu mai intii nu platea pretul rascumparari acelei tarine care este lumea.Stapinul este Dumnezeu, Iata dece cumpara intreaga tarina.Citim cu privire la aceasta comoar(copii lui Dumnezeu risipiti in tarina in lume).Pentruca ai prêt in ochii mei pentru tine dau popoare. Vorbind aici de cei rascumparati ai lui Dumnezeu, comoara Lui.

John 11:52 si nu numai pentru neamul acela, ci si ca sã adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti. Iata deci, comoara sint cei rascumparati. Tarina este lumea.Deaceia este necesar ca Evangelia sa fie propavaduita pina la marginile pamintului. Sa adune din toate natiunile pe cei pe care Dumnezeu ii are in planul Lui de mintuire.

Intelegem noi care a fost motivul de al trimite pe Domnul Hristos in lume? Sa adune pe copii lui Dumnezeu intrun singur trup.

John Balarie

Los Angeles California

joi, 6 ianuarie 2011

Iefta a fãcut o juruintã Domnului

Judges 11:30 Iefta a fãcut o juruintã Domnului, si a zis: "Dacã vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon,

Judges 11:29-40.

Am avut o discutie cu un frate pe aceasta tema. Era vorba de juruinta pe careIefta a facut-o Domnului. Fratele, ascultase o predica de un oarecare predicator. Si mi-a relatat cite ceva din ce acesta spunea in vorbirea lui.

A ajuns sa spuna cu certitudine ca Iefta prin juruinta lui, arata ca si-a adus fica ca jerfa pe altar ca ardere de tot. Si bine inteles nu am fost de accord cu aceasta explicatie. Dece? Pai daca acomodam ceia ce citim din Sfinta Scriptura atunci vom putea avea o intelegere mai clara despre ce citim.Daca predicatorul ar fi aprofundat Cuvintul mai mult ar fi realizat ca Dumnezeul lui Avraam, Isak si iacov este un Dumnezeu al celor vi nu al celor morti, ar fi gasit scris aceste cuvinte pe care Dumnezeu le-a dat ca lege copiilor lui Israel.

Iata de pilda ce citim,Leviticus 18:21 Sã nu dai pe nici unul din copiii tãi ca sã fie adus jertfã lui Moloh, si sã nu pângãresti Numele Dumnezeului tãu. Eu sunt Domnul.Ce vrea sa spuna aici ? Cine era acest Moloh? Era dumnezeul Amoritilor.Ce faceau acesti fii ai Amoritilor? Is treceau fii prin foc ii aduceau ca jrfa pentru dumnezeul lor Moloh.

Leviticus 20:2 "Spune copiilor lui Israel: "Dacã un om dintre copiii lui Israel sau dintre strãinii care locuiesc în Israel, dã lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela sã fie pedepsit cu moartea: poporul din tarã sã-l ucidã cu pietre.

Iata un alt loc unde vedem clar ca Dumnezeu nu a dat voie fiilor lui Israel sa is treaca copii prin foc. Jeremiah 32:35 Au zidit înãltimi lui Baal în valea Ben-Hinom, ca sã treacã prin foc lui Moloc pe fiii si fiicele lor: lucru pe care nu li-l poruncisem; si nici nu-Mi trecuse prin gând, ca au sã facã asemenea grozãvii ca sã ducã pe Iuda în pãcat."

Apoi, cum venea Iefta inaintea Domnului sa-I ceara biruinta asupra fiilor lui Amon, in conditia cind el ar fi calcat porunca Domnului care spune sa nu-ti aduci copii ca jerfa. Iata Ca jerfa pe care o aducea Domnului era ca fica lui sa nu se mai casatoreasca sa ramina fecioara, era inchinata Domnului.

La un moment dat fica ii cere voie ca sa se duca sa-si plinga fecioria in munti cu prietenele ei. Judges 11:37 si ea a zis tatãlui sãu: "Atât îngãduie-mi: lasã-mã slobodã douã luni, ca sã mã duc sã mã cobor în munti si sã-mi plâng fecioria cu tovarãsele mele.

Ce mare responsabilitate ar trebui sa aiba cei care considera ca sint chemati ca sa infatiseze Cuvintul inaintea oamenilor.

John Balarie

Los Angeles California