miercuri, 29 iunie 2011

Psalmii 34:5 Când îţi întorci privirile spre El,


Psalmii 34:5

Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine.

Un psalm care aduce inviorare celor rascumparati ai Domnului Hristos.dealungul istoriei crestine satana a incercat in nenumarate feluri sa se abata asupra copiilor lui Dumnezeu si sai improste cu insulte.Dar copii lui au gasit in acest psalm, cu precadere in acest verset un sprijin. Cind iti intorci privirile spre El.

Omul care nu-l cunoaste pe Domnul Isus ca Mintuitor personal, is intoarce privirile te miri unde , dar numai spre aceasta sursa de bucurie nu.Dece nu is intoarce omul privirile spre Domnul Isus? Este o intrebare pe care nu o inteleg cei ne mintuiti, ba chiar si dintre cei care pretend ca sint credinciosi.Zidul de pacate care este intre om si Dumnezeu il impiedica.Apoi potrivit Scripturi omul fara Dumnezeu este mort.

Efeseni 2:1

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre

Poate un mort fizic sa-si indrepte privirile spre ceva?la fel si cel mort spiritual nu va putea sa indrepte privirea catre Dumnezeu..Psalmul se adreseaza celor rascumparati care au fost adusi la viata impreuna cu Domnul Isus.sint 3 componente le-as numi in acest verset.1) Cind iti intorci privirile spre El.2) te luminezi de bucurie.3) Nu ti-se umple fata de rusine.

El, cine este El? Este Domnul Isus care produce bucurie in inima celui rascumparat, fiind singura sursa de bucurie si inca vesnica.Cum dar sa-ti fie rusine de Acest mintuitor slavit? Da daca ne intoarcem fata la alte lucruri avem sansa sa ni-se umple fata de rusine.Iata ce spune Ap Pavel,

2 Timotei 1:1

Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.


John Balarie

Los Angeles California





2 Samuel 24:24 Dar împăratul a zis lui Aravna:


2 Samuel 24:24

Dar împăratul a zis lui Aravna: „Nu! Vreau s-o cumpăr de la tine pe preţ de argint şi nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderi de tot, care să nu mă coste nimic.” Şi David a cumpărat aria şi boii cu cincizeci de sicli de argint.

Pentru cel rascumparat nu este niciun prêt prea mare ca sa-l aduca Domnului Isus. Ar echivala pretul nostru cu cel pe care la adus Mintuitorul? Nici decum. Deci, merita sa aducem jerfa care sa ne coste. David a realizat ca oprirea plagilor dela popor merita sa aduca si el o jerfa.Ce fel de jerfa ni se cere noua celor rascumparati de EL? Este una singura in care se cuprinde toate pe care am vrea sa le aducem.

Romani 12:1

Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.

Sigur am putea sa spunem ca daca jerfa pe care ne-o cere Dumnezeu nu mai este jerfa atit timp cit ea este vie. Insasi cuvintul de jerfa aduce cu intelesul de sacrificiu. Dar nu este necesar ca jerfa sa fie neaparat moarte fizica si varsare de singe.La modul spiritual as intelege ca jerfa pe care o gasim in acest verset este intradevar o moarte.Ap, Pavel spune ca,

Galateni 2:20

Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

Ce inseamna sa fi rastignit daca nu moarte? Sigur asa cum am spus este vorba de moartea fata de lucrurile vechi pe care le iubeam inainte de a ne aduce la viata Domnul Isus, la viata vesnica ca despre ea vorbeste Cuvintul aici ,ca traiesc.

Va doresc o zi binecuvintata

John Balarie

Los Angeles California



joi, 23 iunie 2011

Eclesiastul 5:3 visele se nasc din multimea gidurilor


Eclesiastul 5:3

Căci, dacă visele se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor.

Am avut o stare de vorba cu un frate. Acesta i-mi spunea de o anumita Biserica care avea radacinile in Africa de sud. Aceasta biserica si-a intins tentacolele pina in Rominia. Nu ar fi nimic rau cu asta daca invatatura ar avea de aface cu Domnul Isus.

Ei aduc in atentie visele pe care le au si sustin ca prin aceste vise Dumnezeu le vorbeste in mod direct.Sigur ca au fost cazuri cind Dumnezeu a vorbit cind intrun fel cind in altul.Dar daca ne uitam in Sfinta Scriptura vedem ca visele se nasc din multime gindurilor.Cineva poate pretinde ca Dumnezeu ia vorbit lui in mod deosebit. Dece lui? Zice el ca este unul pe care Dumnezeu la ales ca sa trasmita mesajele Lui in Biserica.

Ei bine, odata cu complectarea Cuvintului sfint Dumnezeu a suspendat as zice astfel de comunicari cu oamenii, fie ei si pastori sau mai stiu eu ce pozitie poate detine intr-o Biserica. Tot ce a avut de spus Omului ,Dumnezeu a cuprins in Cuvintul lui care este Biblia.

Naivii si credulii pot crede ce vor din gura pastorului lor. Neglijind Cuvintul sfint ajungem in ratacire.Ajungem sa ne hranim cu ce spun oameni si nu cu ce spune Dumnezeu. Dumnezeu sa aiba mila de toti care pretend ca sint credinciosi.

John balarie

Los Angeles California

miercuri, 22 iunie 2011

Dragostea. 1 Corinteni 13:1


Ce este Dragostea?

Am primit un e-mail cu acest titlu de mai sus. Nu am sa fac comentariul la ce am citit si nici nu voi spune ce calificativ ii dau. Din punctual meu si bine inteles al Scripturi dragostea are o alta definitie, pe care o gasim in 1 Corinteni 13.

Dragostea.

1 Corinteni 13:1

Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.

Sigur ca trebuie citit tot capitolul ca sa putem vedea ce calitati are Dragostea care este aratata in Cuvintul lui Dumnezeu.Dragostea ca definitie se incadreaza in actiunea de a da nu a astepta sa primesti. Cu alte cuvinte se ofera. Dragostea pe care o avem ca oameni sigur ca are si ea latura ei in viata de toate zilele. Dar este Dragostea din Dumnezeu sau dela Dumnezeu care ea nu pune preconditii. Ea iubeste neconditionat. Domnul Isus a aratat aceasta dragoste ca, pe cind eram noi inca pacatosi El si-a dat viata pentru noi.Apoi si Ap, Pavel are ceva de spus despre aceasta dragoste a lui Dumnezeu.Citim in

Romans 5:5 Însã nãdejdea aceasta nu însealã, pentru cã dragostea lui Dumnezeu a fost turnatã în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.

Iata deci care este Dragostea desavirsita care nu cere nimic in schimbul de a se oferi gratis. Sigur ca sint diferite noante le-as numi a Dragostei. Dar m-am oprit la Dragostea lui Dumnezeu care are deaface cu Mintuirea omului pacatos.Fara de care nu ar fi fost cu putinta impacarea noastra cu Dumnezeu.

John Balarie

Los Angeles California

Geneza 15:15 Tu vei merge în pace la părinţii tăi;


Geneza 15:15

Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită.

Geneza 25:8

Avraam şi-a dat duhul şi a murit, după o bătrâneţe fericită, înaintat în vârstă şi sătul de zile; şi a fost adăugat la poporul său.

Geneza 35:29

Isaac şi-a dat duhul şi a murit şi a fost adăugat la poporul său, bătrân şi sătul de zile. Fiii săi, Esau şi Iacov, l-au îngropat.

Geneza 49:29

Apoi le-a dat porunca următoare: „Eu am să fiu adăugat la poporul meu; deci să mă îngropaţi împreună cu părinţii mei, în peştera care este în ogorul hetitului Efron,

Este timp limita in a sluji (Lucrarea )lui Dumnezeu?sigur ca unii vor spune ca nu.Sa fi in Biserica sau Adunare, printre cei care sint chemati sa slujeasca in Casa lui Dumnezeu,pentru acestia este sau nu un moment cind ei ar trebui sa se retraga ?Cuvintul are si pentru aceasta intrebare un raspuns.

Fie ca boala nu iti mai permite sa fi activ, fie ca mintea la o virsta incepe sa slabeasca ca sa nu zic ca o poate lua razna, este timpul sa te retragi inainte de a ajunge la o astfel de stare de neputinta.Sint unii care vor sa stea pina ce adunarea devine obosita de ei. Mai ales cei care intrun fel sau altul au contribuit prin activitatea lor la stabilirea unei adunari (Biserici)considera ca fara ei, nu va merge lucrarea lui Dumnezeu mai departe.

Dumnezeu a avut in toate timpurile oameni de care s-a folosit sa continue lucrarea pe care El a inceputo intrun loc sau altul. Versetele de mai sus arata ca, au fost oameni ai lui Dumnezeu pe care El, ia folosit in chip minunat. Dar a venit un timp, o vreme in viata lor cind Dumnezeu a terminat cu ei si le-a spus sa se pregateasca pentru a fi adogati la parintii lor su de a pleca de pe acest pamint

Ce inseamna sa se pregateasca? Inseamna sa reflecteze asupra vieti lor de legatura cu Dumnezeu. Este vremea sa ai si aceast moment cind sa iti pui toate lucrurile in ordine.Biserica (Adunarea) fiind a lui Dumnezeu El va ridica pe altii care sa continua lucrarea inceputa de frati care au fost pusi la dispozitia lui Dumnezeu.Nu este treaba noastra sa ne ingrijoram ce va fi dupa noi,atit timp cit lucrarea ii apartine Lui Dumnezeu.Eclesiastul spune aceste cuvinte, “Toate is au vre,mea lor.

John Balarie

Los Angeles California

miercuri, 8 iunie 2011

Marturisirea lui Petru



Mărturisirea lui Petru.

Luca 9:18

Într-o zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare:„Cine zic oamenii că sunt Eu?”

Iata aici o intrebare pe care ar trebui sa ne-o punem fiecare care pretindem ca sintem, ca apartinem Domnului Isus.El ca Domn si mintuitor a pus aceasta intrebare,” cine zic oamenii ca sint Eu?” negresit nu avea nevoie sa stie , pentruca citim in Cuvint ca,” Isus le cunostea inima

Luca9:47

Isus le-a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaş, l-a pus lângă El

Dar atunci dece a pus Mintuitorul aceasta intrebare? Dece nu a intrebat El direct pe cei care il imbulzea zilnic?Ca potrivit versetului pe care l-am dat ceva mai sus reiese ca El cunostea inimile oamenilor.Atunci din nou repet intrebarea,” ce la determinat pe Mintuitorul sa adreseze o astfel de intrebare ucenicilor Lui?Avea el motiv sa o faca. Sa le dovedeasca ucenicilor ca tot ce stiu ei si cunosc nu vine prin inteligenta omeneasca ci este descoperiri pe care Dumnezeu le da alor Lui.

Dece alor Lui si nu la lume? Pentruca spune Domnul Isus,”voua va fost dat sa cunoasteti…” dece voua? Pentruca pe voi va are invedere tatal Meu din ceruri.Intorcindu-ma la intrebarea Mintuitorului, vom vedea ca El a pus la incercare pe ucenicii lui. Sa constate ei insusi ca nu le appartine nimic si ca tot ce au este venit de sus dela Tatal lor.Nu cred ca Domnul Isus era interesant sa afle ce zic oamenii despre El, cine este El. Ci ce zic ei, care umbala cu El de atatita vreme.Lucrul acesta nu era o prioritate pentru El sa afle ce zic oameni.El era interesant daca cei pe care Tatal ia dat lui au ajuns sa cunoasca ei insusi cu cine are de aface.Cu un om sau cu un Fiu al lui Dumnezeu. Petru nu ezita si da raspunsul potrivit zicind,

Marcu8:29

„Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sunt Eu?” „Tu eşti Hristosul!”, I-a răspuns Petru.

Dar noi care asa cum am spus pretindem ca sintem ai Lui si il cunoastem. Cine este El pentru mine si pentru tine? Este El Fiul lui Dumnezeu care s-a jerfit pentru noi? Daca da atunci sa traim potrivit cu chemarea pe care am avuto sa cinstim numele Lui printr-o purtare sfinta.Dumnezeu sa ne dea harul sa-l marturisim si altora pentru care El apare ca un strain.

John Balarie

Los Angeles California

marți, 7 iunie 2011

Luca 22:14 Când a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli.


Cina Domnului

Luca 22:14

Când a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli.

Mat 26.20; Marc 14.17;

Luca 22:15

El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc paştile acestea cu voi înainte de patima Mea;

Luca 22:16

căci vă spun că de acum încolo nu le voi mai mânca, până la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.”

Luca 14.15; Fapt 10.41; Apoc 19.9;

Luca 22:17

Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: „Luaţi paharul acesta şi împărţiţi-l între voi;

Luca 22:18

pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu.”

Mat 26.29; Marc 14.25;

Luca 22:19

Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi le-a dat-o, zicând: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”

Mat 26.26; Marc 14.22; 1Cor 11.24;

Luca 22:20

Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi.

Matei 26:26

Cina cea de taină.

Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând:„Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.”

Marc 14.22; Luc 22.19; 1Cor 11.23-25; 1Cor 10.16;

Am dat mai sus cite-va locuri unde vedem destul de clar cind si cum s-a petrecut Cina Domnului. Spun toate acestea, datorita faptului ca, am avut ceva discutii cu unii frati la timp diferit. Ei sustin ca Iuda nu era la masa cu Domnul Isus cind Mintuitorul a luat o pine si a frinto si le-a dato zicind, “acesta este trupul Meu” Sustin ei, ca pastele a fost tinut alta data dect atunci cind s-a luat cina.

I n Matei 26:26. Citim, “ pe cind mincau ei” cu alte cuvinte , cind erau la masa , cind erau inpreuna, Atentie,cu cei doisprezece Luca 22:14Domnul Isus a luat pine si a frint-o si le-a dato …..Dupa acest eveniment nu ne mai spune Cuvintul nimi altceva despre intilnirea Mintuitorului cu Ucenicii Lui.Inca un loc care ne arata ca dupa cina, dupa masa, ca in definitive ce este cina? Este masa de seara.

Cei mai multi se rezuma la ce sint invatati in adunarile lor(Biserici) fara a adinci Cuvintul pentru ei insasi.Sau cel putin nu fac, precum faceau cei din Bereia. Acestia mergeau acasa si cercetau Scripturile sa vada daca ceia ce le-a spus Pavel este in corcondanta cu Scriptura.

Si ap, Pavel spune aceleasi cuvinte de modul cum s-a petrecut acel moment de intimidate intre Domnul Isus si ucenicii Lui.

1 Corinteni 11:25

Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.”

As zice sau obisnuit sa ingita pe nemestecate tot ce li-se ofara in adunare ca invatatura.Dece a lasat Dumnezu Cuvintul lui? Sa fie citit si aprofundat doar de unii? Aici este marea gresala la cei mai multi, ei ingit pe nemestecat.Dumnezeu sa ne ajute sa intelegem si sa aprofundam Cuvintul Lui cu interes.

Matei 26:30

După ce au cântat cântarea, au ieşit pe Muntele Măslinilor.

Cuvintul nu ne da amanunte cu privire la Iuda . ce stim este ca el nu a mai stat la cintarea de lauda potrivit cu ce relateaza evangelistul Matei. Atit si nimic mai mult.

Matei 26:30

După ce au cântat cântarea, au ieşit pe Muntele Măslinilor.

John Balarie

Los Angeles California

miercuri, 1 iunie 2011

Marcu 13:20 Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea


Marcu 13:20

Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scăpa; dar le-a scurtat din pricina celor aleşi.

Matei 24:22

Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.

Matei 24:38

În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie

Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu

Iata ca putem gasi aici in Marcu 13:20 un raspuns la intrebarea, “ Va fi Biserica in necazul cel mare?” Cuvintul ne arata ca, Domnul va scurta acele zile din pricina celor alesi. Cu alte cuvinte intreaga omenire va trece prin acele zile de groaza. “Fie ele fizice” sau spiritual,numai ca, cei credinciosi nu vor fi atinsi. Dece? Pentruca ei sint ocrotiti de Dumnezeu. Cum sint ocrotiti? Avem un raspuns in cartea Apocalipsei.

Apocalipsa 9:4

Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu

Credinciosii sint reprezentati aici prin ce este verzi dece verzi? Pentruca ei sint adapati udati continiu de izvorul apelor vi care este Domnul Isus.Iata ce citim in Psalmul 1-4.

Psalmii 1:3

El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.

Apoi avem o asemanare a Biserici care este ocrotita in Barca salvari a Mintuiri. Corabia lui Noe a fost deasupra apelor si ea a rezistat judecati lui Dumnezeu. Chiar daca apele iesau din pamint si Dumnezeu deschisese zagazurile cerului.

Noe era la un adapost sigur ocrotit de Dumnezeu.Noe nu a fost luat la cer, a fost lasat sa vada ce indura cei pacatosi care au respins Salvarea care le era intinsa. Tot asa va fi si cu cei rascumparati.Ei vor fi in necaz dar vor avea parte de Corabia in care ia pus Dumnezeu.Cind lucrurile se vor linisti corabia mintuiri se va opri pe un Munte, Muntele Sionului din cartea Apocalipsei.

Apocalipsa 14:1

Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului;

Cine este Mielul? Este Mintuitorul celor care sint cuprinsi in Barca mintuiri. El a fost la cirma vieti lor pina ia adus in portul cel vesnic.

Munte care va fi pe un pamint nou.Psalmistul spune aceste cuvinte,” Duma pe stinca(muntele) pe care nu-l pot atinge. Cei rascumparati sint in Corabie cu Mintuitorul lor, asa cum erau odinioara ucenicii pe marea involburata.

John Balarie

Los Angeles California