luni, 29 septembrie 2014

Matei 10-22, Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu,.........

 














Matei 10-22, Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârşit va fi mântuit. 23 Când vă vor persecuta într-o cetate, să fugiţi în alta! Adevărat vă spun că nu veţi termina de străbătut cetăţile lui Israel înainte să vină Fiul Omului!


    Cineva mi-a trimis o predica pe care o oarecare persoana o tinea din acest loc,Matei 10-22, Aceasta persoana presa decite-va ori in vorbirea lui pe aceste cuvinte  dar cel ce va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Ramai stupefiat de ce poate sa spuna. Sunt unii care zmintesc mintile celor increzatori in oameni.Cuvintul acesta de a zminti nu stiu daca mai circula prin vocabularul romanesc.Dar am avut o tangenta cu cineva si des il folosea. L-as inlocui cu a deruta pe cei slabi.Din nou vreau sa spun ca,Fara armonizarea Cuvintului ajungem de a trage concluzii eronate din ceia ce citim.Persoana respectiva este unul din cei care se leaga de cite un verset si o tine asa in continu.Altceva nu stie si nici nu poate aprofunda Cuvintul mai adinc.


    El nu sesizeaza ca aceste cuvinte au fost spus de Mintuitorul ucenicilor in mod expres.Citind cu atentie Domnul Isus le spune,Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu,Nu stiu daca putem sa atasam aceste cuvinte in zilele noastre precum Mintuitorul ii atentiona pe ucenici la vremea aceia.Numai prin tarile unde este o alta religie se mai intimpla sa suferi,sa fi urit din pricina ca esti credincios. In tarile desvoltate fiecare is alege credinta(religia) pentruca credinta e una cea pe care o da Dumnezeu ca dar.Si in versetul 23, spune de strabaterea tuturor cetatilor lui Israel apoi v-a veni Fiul omului.Cit de intins ca suprafata era Israel la vremea aceia?Este usor sa aruncam o privire pe harta dela sfirsit ca sa ne putem da seama.Chiar cu piciorul fiind strabatute acele cetati,se termina in timpul vieti lor. Iatane ca suntem dupa peste doua mi de ani si Fiul omului nu a venit inca.


    Atunci cum sa intelegem aceste cuvinte ale Domnului Hristos ca sa nu zmintim,derutam si pe altii?E deajuns sa fie cel ce spune astfel de lucruri zmintit. Si asta pentruca nu are calauzirea duhului sfint.Nu poti intelege Cuvintul lui Dumnezeu fara a avea lumina de sus.Apoi nu poti aplica capacitatea mintala, fireasca. Dece? Pentruca nu se poate acomoda cu ce aduce duhul sfint in atentie.Un alt cuvint la care vreau sa ne oprim este acesta: va răbda până la sfârşit La care sfirsit se referea Domnul Isus?Cred si sunt convins ca facea referire la invazia Ierusalimului si darimarea Templului de care Romani.Ucenicii carora Mintuitorul le spune aceste cuvinte nu au ramas pina la sfirsitul lumi daca am lua in consideratie ca Mintuitorul ar fi avut in vedere acel timp.
   
 Cei mai multi incurca perioada de asuprire a poporului Israel cu sfirsitul tuturor lucrurilor.Când vă vor persecuta într-o cetate, să fugiţi în alta! Iata deci, Mintuitorul facea referire la ucenicii lui pe care ii trimetea sa vesteasca imparatia lui Dumnezeu.Asa s-a intimplat cu ei la vremea respectiva.Daca privim in istoria umana vedem ca, evangelia si azi se vesteste si ca cutrerarea cetatilor s-a terminat de mult si nici unul din ucenici nu mai este.Atunci dece mai suntem inca aici pe pamint si inca se mai vesteste evangelia?.Dece? Pentruca Cuvintul ne arata ca trebuie sa se implineasca numarul celor alesi.Dumnezeu avea in vedere sa mintuiasca si din generatile care urmau sa vina dealungul istoriei umane.Azi mai e persecutie asa cum am spus ? Nu in tarile desvoltate, civilizate.Cei ce vestesc evangelia is pregatesc tema din fotoli confortabile.Unde e persecutia ca sa aplicam acest verset?Ramine sa intelegem ca, Domnul Isus avea in vedere pe ucenicii Lui.


 Te duci stai frumos pe banca in adunare si pleci acasa si nimeni nu te intreaba unde ai fost si dece ai fost acolo.Putem noi deci sa aplicam aceste versete in zilele noastre la modul literal? Negresit ca nu.Din nou sa ne intoarcem putin inapoi la aceste cuvinte,va răbda până la sfârşit. Sa punem aceste cuvinte supt o alta forma. A rabda pina la sfirsit, este = cu a birui.A iesi biruitor in lupta in care te-ai angajat.In definitiv, viata celui rascumparat este o lupta continua.Si pentruca el este rascumparat are si  puterea de a iesi biruitor.Atentie numai daca esti al Domnului Hristos vei putea sa iesi biruitor in lupta impotriva pacatului.Aceasta e lupta celui rascumparat.Si ca sa vedem ca cel rascumparat este biruitor citim in,Romani 8-37,Totuş în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Pe cel pe care Domnul Isus l-a adus la vita, l-a scos desupt puterea celui rau ii si da putere sa biruiasca, sa rabde pina la sfirsit.


    Acest sfirsit al celui rascumparat se gaseste la sfirsitul tuturor lucrurilor care este aproape. S-au tot sfirsit este cind te cheama Domnul la El.Este un cu totul alt sfirsit de care vorbea Mintuitorul ucenicilor Lui.Cuvintul ne arata in acest verset din Romani, sîntem mai mult decît biruitori, Cu alte cuvinte rabdarea, s-au biruinta este in Domnul Hristos.Cum si cu ce vom putea sa biruim? Cu puterile noastre? Asa sugereaza acestia care incurca intelegerea Cuvintului.Daca suntem sinceri cu noi insine, care dintre naoi am putea sa rabdam, sa biruim fara a primi ajutor de sus.In general acestia care propaga o astfel de invatatura sunt ei isuisi falimentari.Domul Isus spune,Ioan 15-5,.....căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.Respectivul in cauza uita ca, Cei rascumparati sunt copii ai lui Dumnezeu. El pune aceasta sperietoare pe capul celor care fregventeaza Adunarea.Pentru el toti care vin acolo si stau pe cite un scaun sunt Crestini.

Poate se vor gasi si uni dintre acestia care nu vor fi de acord, dar e treaba lor.Eu stiu ca,Domnul Isus nu a platit pretul rascumparari pentru cei pe care ii mintuieste in zadar.Si ca atunci cind v-a veni ,v-a veni sa ia pe cei rascumparati ai Lui.Nu a lasat la discretia celui rau pe cei rascumparati ai Lui.Copii lui Dumnezeu sunt echipati cu tot ce le este necesar ca sa rabde, sa indure, Sa iasa biruitori, pina la venirea Mintuitorului.Acesta care propaga aceasta ideeie nu stie ce inseamna sa fi copil al lui Dumnezeu. Ca esti supt protectia Lui Dumnezeu.

John Balarie
Los Angeles California.


sâmbătă, 27 septembrie 2014

Ioan 17-3,. Şi viaţa vecinică este aceasta: .........
















Ioan 17-3,. Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.


Cei mai multi dintre oameni daca ii intrebi sa raspunda,”ce e viata”?se limiteaza sa iti dea un raspuns evaziv si in termeni pamintesti firesti. Dece? Pentruca nu stiu mai mult. Spun si ei saracii doar ce stiu.Am stat de vorba la un oficiu cu un om invirsta. Avea 85 de ani. L-am intrebat in discutia noastra, “ ce va fi dupa aceasta viata?Raspunsul pe care il asteptam era normal ca dela oricare altul.Cine stie, mi-a spus.Iata deci ca omul este limitat in cunostinta despre viata vesnica.Cei ce citesc Cuvintul lui Dumnezeu pot sa dea cit de cit un raspuns. Zic, cit de cit pentruca si intre acestia sunt destui care citesc superficial Cuvintul.Odata m-a intrebat un credincios care vesteste evangelia ce faci frate?I-am dat un raspuns din Cuvint,”alerg”Mirat m-a intrebat.Cum alergi? si am spus spre tinta, spre premiul chemari ceresti, care este in Domnul Isus.


Iata dece spun ca se citeste superficial.. Şi viaţa vecinică este aceasta: Rspunsul pe care ni-l da Cuvintul prin evangelistul Ioan.Daca i-ai spune la cineva ce scrie in acest verset, sunt convins ca putini vor fi cei ce te vor intrebe sa le dai o explicatie.Si ap, continua sa explice care este viata, dar nu viata pe care o traim acum aceasta vremelnica. El aduce in atentie o alta viata care asa cum am spus pentru cei mai multi este inegzistenta. Mi-a  venit in minte citeva rinduri dintr-o cintare,As vrea viata Mea sa iti dau ca viata ta e moarta.Acestia zic, “dupa moarte nu mai e nimic” Cuvintul are altceva de spus. Adica, este o alta viata care Scriptura o cheama vesnica.In definitiv, omul, a fost facut sa traiasca vesnic. Fie ca este mintuit s-au nu.Cel mintuit va trai vesnic ca este in partasie cu Mintuitorul care este viata. Cel pacatos v-a trai si el vesnic dar, potrivit Scripturi in chinuri vesnice. să Te cunoască pe Tine, Cum poate un suflet sa ajunga sa il cunoasca pe Dumnezeu?


    Am spus ca, Cuvintul, ne face descoperit modul cum poate un om sa il cunoasca pe Dumnezeu.Am dat un loc din Scriptura cu alta ocazie, unde se vede aceasta corelare intre Dumnezeu si Fiul lui.Acest loc il dau si acum ca ne este necesar si de folos.Matei 11-27. Toate lucrurile Mi-au fost date în mîni de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.In aceasta traducere este pus si acest cuvint deplin care aduce s-au lasa sa se interpeteze ca sunt unii care totusi cunosc pe Dumnezeu dar nu deplin. Iata o nepotrivire care aduce umbra asupra cuvintelor Domnului Hristos din acest verset dar si din alte locuri.Intelegem ca aceste cuvinte ale Domnului Isus sunt despre cei care nu au fost inca mintuiti. Cum in viata de toate zilele nu poti cunoaste o persoana daca nu e recomandata de cine-va.Uite asa stau lucrurile si pe plan spiritual.


    Cel credincios are aceasta misiune de al recomanda pe Domnul Isus celor care nu il cunosc.Avem si noi de invatat dela Domnul Isus ceva foarte importatnt anume:Domnul Isus il aduce in atentia primul pe Tatal si apoi apare si El.Dece a facut-o Mintuitorul asa? Pentruca El spune: ”Nu a socotit ca un lucru de apucat sa fie de o potriva cu Tatal”.Am vazut si cred ca noi toti am vazut cazuri cind cei ce vestesc evangelia nu tin cont de acest amanunt de mare importanta.Adica, El,Domnul Hristos, sa aiba inteietate in toate lucrurile. Ei se introduc pe ei insusi si abia la urma apare numele scump al Domnului Hristos.Cind spune:singurul Dumnezeu adevărat Inseamna ca oamenii in necunostinta lor au alti dumnezei. Asa era in vechime si asa a fost dealungul veacurilor pina si in zilele noastre moderne.Acesti alti dumnezei,sunt tot de ceia ce iti legi inima.Nu degeaba spune Mintuitorul daca iubeste ….mai mult decit pe Mine, nu este vrednic de Mine.Matei 10-37,Cind un suflet ajunge sa il cunoasca pe Dumnezeul adevarat il iubeste si inima lui este legata de El.


   Din momentul cunoasteri, intreaga viata este traita spre slava Lui si negresit spre fericirea lui personala.Apoi Evangelistul Ioan il aduce si pe Domnul Hristos in atentie.şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.Iarasi as spune ca nu sunt multi care il cunosc pe Domnul Isus. Am intilnit o tinara care nici nu auzise despre Domnul Isus. Am fost asa de mirat ca venea dintr-o zona dela tara unde ortodoxia este mai pronuntata decit in centrele mari.Si cu toate astea mi-a spus ca nici nu a auzit de asa ceva.Ce sa mai spui sa il cunosti ca Mintuitor personal.Sa ii intrebi in final dece a fost trimis Domnul Isus?Este o intrebare care din nou spun ca, “nu sunt multi care stiu” ce l-a motivat pe Dumnezeu sa trimita pe Fiul Lui aici in lumea noastra paminteana.Amanuntit nu stiu nici chiar dintre cei ce fregventeaza adunarile si care citesc Cuvintul. Poate cineva va spune ca sunt gresit.


    Faceti un test si va veti convinge personal.Cred ca cei mai multi vor raspunde sa mintuiasca lumea.Am intilnit din acestia. Asa mi-a spus cineva.Scriptura are cu totul altceva de spus care a fost motivatia ca Domnul Isus sa vina aici.A avut Dumnezeu un scop bine determinat sa il trimeata? Negresit ca da.Astazi cei care au ajuns sa il cunoasca pe Dumnezeul adevarat si pe Domnul Isus pe care Tatal l-a trimis se bucura de o partasie strinsa cu Tatal si Fiul.Apoi sunt in asteptarea intilniri cu Domnul Isus ca in final sa-i duca in Casa Tatalui.Cite-va ginduri desprinse din acest verset asa de minunat in cunoastere.As da si cite-va referinte cu privire la viata, dar la cea vesnica.Ioan11-25.  Coloseni 2-13,.....Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, …..Ioan 1-4, 4. În El era viaţa, ….Iata dece Dumnezeu Tatal pe cei care i-a mintuit a fost necesar sa ii aduca la Fiul Sau.Pentruca este singurul care poate da viata vesnica.Asa ca , cei de care s-a indurat Dumnezeul cel viu si adevarat sa aduca slava si cinste.Cite-va ginduri care doresc sa le impartasesc cu fratii si surorile mele de pretutindeni.


John Balarie

Los Angeles California!

miercuri, 24 septembrie 2014

Evrei 3-12, Luaţi seama dar, fraţilor, ........
















Evrei 3-12, Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.
    Ca sa intelegem un astfel de verset si pe cele din cap, 6 tot din Evrei,este necesar sa tinem cont cui scrie ap.Insasi denumirea ep, “este catre Evrei”Ce fel de evrei?se zice ca ar fi credinciosi. Dar sa ne uitam mai atent la ce le spune ap, lor care erau ca si el evrei.Intr-o imprejurare Pavel ca sunt convins ca despre el este vorba, spune aceste cuvinte:Romani 9-3, Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.Iatal pe Pavel ce zelos era pentru cei din neamul lui.Era tare preocupat ca si ei sa fie adusi la Domnul Hristos.Deci, cind le scrie acestora care printre ei ereu evrei credinciosi dar si necredinciosi.Fie ca autorul acestei epistole este Pavel s-au un alt apostol,asa cum am spus este cu precadere scris pentru evrei.Sa nu fiu inteles gresit ca nu se aplica si noua celor din vremea noastra.

    As inclina sa cred ca este scrisa de ap, Pavel de felul cum este adresata in stilul lui caracteristic. Luaţi seama dar, fraţilor, Am putea sa interpetam ca el se adreseaza unor fratii ca connationali. S-au sigur ca, asa cum am spus erau printre cei ce se adunau la olalta si credinciosi dar si necredinciosi.La ce sa i-a ei seama?Apostolul aduce in atentie INIMA. Dar spune despre aceasta Inima sa nu fie rea si necredincioasa.ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea Cind spune .ca niciunul dintre voi .Inteleg ca ar avea dorinta ca toti care se stringeau in locul acela sa fie oameni nascuti din nou. Realitatea este cu totul alta.Una este sa vrei tu si alta este sa vrea Dumnezeu.Iata ce citim:Romani 9 16. Aşa dar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.
Procesul acesta al nasteri din nou nu depinde de om, nici apostolul, nici-o contributie omeneasca.Erau poate printre ei destui care nu faceau dovada ca Dumnezeu a lucrat aceasta nastere din nou,din moment ce le trage atentia.Nu e de mirare nici azi in zilele noastre, lucrurile sunt la fel.

    Poti fi in Adunare si Dumnezeu sa nu fi lucrat la Inima ta.In Ezechel cap, 1919. Le voi da o altă inimă, ….Voi lua din trupul lor inima de piatră, şi le voi da o inimă de carne,Deci, la un nascut din nou este o alta inima si nu are cum sa fie rea. Dumnezeu pune o noua structura sufleteasca in cel nascut din nou.Cind esti o faptura noua,te incadrezi in ce citim:2 Corinteni 5- 17. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură  (Sau: zidire.) nouă.  Sa luam seama la DACA.Deci, nu este indoiala ca cel ce este in Hristos are o structura noua sufleteasca.Poate unii nu vor fi de acord cu ce spun.Dar o inima care apartine lui Dumnezeu este sensibila la indemnurile Duhului lui Dumnezeu.Si este scris in Cuvint. Nu sunt cuvintele mele s-au parerile mele.Iata o alta fata a inimi care e de piatra e şi necredincioasă,Inima schimbata de Dumnezeu nu numai ca nu e rea dar are si Credinta care vine ca dar dela Dumnezeu.Vezi Efeseni 2-8,As zice ca e deja echipata sa asculte de indemnurile Duhului lui Dumnezeu.Am spus cu alta ocazie ca nu e vorba de credinta cu care ne nastem fiecare dintre noi.

    O Inima schimbata de Dumnezeu o vedem ce produce, ce este in ea. Galateni 5-22, roada Duhului. O inima de piatra, este rea  din care ies:Matei 15-19, Căci din inimă ies gîndurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Deci putem face diferenta intre aceste doua inimi.Asa ca , aceia carora le vorbea ap, si aveau o astfel de  inima rea  nu erau nascuti din nou.In fata acestor dovezi putem noi avea dubiu? Negresit ca nu, Dece? pentruca dovezille ne sunt aratate de Cuvintul lui Dumnezeu. care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.Cu putina atentie vom realiza care dintre aceste doua inimi poate desparte pe cineva de Dumnezeu.Este o inimă rea. .Cind cineva are o astfel de inima, spiritual este mort. Ei bine, daca esti mort nu poti avea o partasie cu Dumnezeu care este viu. Iata ce ar trebui noi sa intelegem din acest loc ca si din multe altele care par grele.

Le-as numi hrana tare pe care nu toti cei ce citesc Cuvintul pot sa o manince si sa o digere ca in felul acesta sa poata sa creasca sa se desvolte armonios. Sigur ca ma refer la acea desvoltare spirituala, fara decare nu poti sa spui ca esti matur in Domnul Hristos.Maturitatea spirituala sau in credinta presupune ca sa ai o crestere asa cum am spus armonioasa. Zic armonioasa, pentruca cei mai mult i-au texte din Cuvint separate si nu pot ajunge la o intelegere a ceia ce Dumnezeu vrea sa ne invete prin Cuvintul Lui.Cresterea de care spun se vede in viata fiecaruia prin felul de a trai, de a vorbi si de a ne comporta in relatiile cu fratii.Esti matur poti distinge ce e bun de ce e rau.Poti actiona cu intelepciune si poti aduce liniste si pace in locul unde te gasesti.Dar asta necesita sa iubesti Cuvintul si sa pui timp deoparte pentru el.E garantat ca te vei desvolta,

Aceasta atitudine nu o poti gasi intrun suflet cu o o inimă rea. Cuvintul despre acestia care au o astfel de inima spune:Isaia 48-22. Cei răi n-au pace, zice Domnul.In contrast cu cei nascuti din nou care au pacea Domnului Isus.Ioan 14-27. Vă las pacea, vă dau pacea Mea. O inima rea este in continu tulburata nemultumita si agitata. Care-i schimbata de Dumnezeu are o pace si inca adinca.Avem posibilitatea sa ne testam pe noi insine daca avem o inima rea s-au plina de pace.Ap, Pavel spune: Incercati-va, testati-va pe voi insiva. Nu este necesar ca cineva sa ne supuna unui astfel de test.Noi ne cunoastem destul de bine.Mai bine decit noi ne cunoaste Dumnezeu.Iata cum se petrec lucrurile in adunarile unde se string la olalta.Aceste doua categori nu au lipsit atunci si nu vor lipsi pina ce sfirsitul tuturor lucrurilor va aparea.Domnul sa ne dea  un duh de cercetare si sa vedem unde ne gasim.Ca sa ne bucuram de asteptarea intilniri cu scumpul nostru Mintuitor.

John Balarie
Los Angeles California!


luni, 22 septembrie 2014

Matei 11-28,Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi,.......















Matei 11-28,Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă!

   Trebuie facuta armonizare pentru intelegerea Cuvintului lui Dumnezeu cu privire la ce citim din el.Sunt unii carora nu le plac sa armonizezi versete din Cuvint pe acelasi subiect.Ia un verset si o tine pe a lui. De data aceasta, as vrea sa ne uitam la aceasta chemare pe care o face Domnul Isus.La prima vedere pare ca este o chemare la modul general si asa este.,Veniţi la Mine,Cind cineva te cheama, s-au cheama pe mai multi, in primul rind trebuie sa le ofere ceva ce ei nu au.Tocmai acesta este si rostul chemari.Altminteri, dupa ce au venit si nu le-ai oferit ceia ce se asteptau ,vor pleca dela tine foarte dezamagiti..Avea Domnul Isus ce sa le ofere celor pe care ii chema?Negresit ca da.Altfel nu-i chema.Nu am mai dat peste o astfel de chemare, de invitatie.As zice ca, e unica,pentruca si Cel ce o face este unic.El  nu are asemanare.Cintarea cintarilor il descrie  asa de minunat in privinta acesta pe Mintuitorul nostru.

    Dar daca citim cu atentie, Domnul Isus nu a spus doar sa vina. Daca Domnul Isus chema doar cu expresia Veniţi la Mine,nu cred ca ar fi venit care-va.Mintuitorul specifica ce fel de oameni sa vina la El.Stia El ca, bogatii acestei lumi nu vin.Nu avea ce sa le ofere Mintuitorul acestor bogati. Fie ca erau bogati la modul literal s-au se credeau bogati spiritual.Pentruca, inima lor era lipita de pamint.Acestia se uita dupa lucrurile acestei lumi.Cum de fapt si azi printre noi sunt unii se cred ca nu au ce sa primeasca.Unii din ei spun ca in cartea Apocalipsei,Apocalipsa 3-17,17 …...Sunt bogat, şi n-am nevoie de nimic!’Defapt, nu vedem sa fi chemat Domnul Isus la El pe bogati de niciun fel.Bogatilor pamintesti le-a zis: “vai de voi..”Bogtilor spirituali care erau carturarii si lor le-a spus cuvinte grele ca, "morminte varuite".Dece? Pentruca se credeau destul de spirituali.

      Dar cine erau cei care erau chematii?toţi cei trudiţi şi împovăraţi, Un om trudit se asteapta sa ii dea odihna intrun fel.Truditi de munca cimpului cum era pe vremea aceia, s-au truditi si spiritual ca erau munciti unii de duhuri necurate.Dar o alta categorie de oameni amariti care ieseau in evidenta prin viata grea pe care o duceau erau cei împovăraţi, Sigur ca si aici sunt doua aspecte . Poti fi impovarat de nevoile familiei pe care o ai, mai ales daca e numeroasa. Dar poti fi impovarat de pacatele si vina ce apasa asupra ta ca om care nu te temi de Dumnezeu, traind o viata departe de El.Daca prima impovarare o pot avea doar unii, pe cea de a doua impovarati de o viata traita in pacat , o au toti fara nici-o exceptie.

      Cred Ca Domnul Isus se refera la acestia pe fond spiritual.Apoi Domnul Isus le spune printr-o promisiune dece ii cheama si ce le v-a da.Eu vă voi da odihnă! Cine nu ar veni daca ar putea?Pentruca asa cum am spus ,toti sunt impovarati si truditi.Dar Cuvintul lui Dumnezeu asa cum am spus ceva mai sus prin armonizare vom vedea ca nu poate veni nici unul. Dece?Pentruca Mintuitorul nu cheama sa dea ceva avere paminteasca ca sa vorbeasca cu omul in mod firesc.Domnul Isus da celui care are sansa sa vina, sa raspunda, la chemarea Lui,odihna sufleteasca,ii ia povara de pacate, si mai mult il aduce la o viata spirituala care are efect asupra sufletului vesnic. In felul acesta, sufletul venit este pus intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu.Sa ma intorc si sa aduc in atentie cine v-a putea sa vina, sa se desprinda din multimea care merge cu pasi repezi spre pierzare.Iata ce citim in Cuvintul lui Dumnezeu, care el insusi ne poate da lumina si intelegere in toate privintele.

Ioan 6-37 Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, iar pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni niciodată afară. Ce garantie data de Domnul Isus.Este irevocabila.

       Asa era pe vremea Domnului Hristos cind chema si asa este si in zilele noastre si dealungul istoriei.  Avea sa vina, sa se desprinda, din lume cei de care spune Mintuitorul aici in Ioan 6-37,Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine Mai avem si acest loc.Ioan 6-44, Cu alte cuvinte, nu v-a scapa nici unul din ce i-mi da Tatal sa nu ajunga la Mine.La Chemarea Domnului Hristos sa stim ca nu vor veni decit aceia care sunt dati de Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos. Ca ne place sa auzim asa ceva s-au nu este una, si adevarul Scripturi este acesta cuprins in  acest verset si altele.Asa ca sa nu aiba iluzie nici unul din cei care spun ca vestesc Cuvintul, intrun fel s-au altul ca vor veni cu gramada la chemarea evangeliei.Cei ce citesc Cuvintul cu atentie si sunt interesati sa inteleaga planul lui Dumnezeu de mintuire stiu destul de bine ca,tot ce ii da Tatal va ajunge in posesia Domnului Isus. Este o corelare intre Tatal si Fiul pe care am mai aratat-o cu alta ocazie.

       Mintuitorul face aceasta precizare cu un grad de garantie vesnica.iar pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni niciodată afară.Acest cuvint niciodată este din engleza si pus in aceasta traducere.Oricum, pe cel ce Tatal il da Domnului Isus nu va fi dat afara.Este al Lui, ii apartine pe vecie. Cu alte cuvinte,daca a ajuns un suflet la Domnul Isus,El nu il v-a isgoni afara.Daca analzam logic, realizam ca nu are cum Mintuitorul sa-l izgoneasca afara pe cel pe care Tatal Lui i-la dat.Unii incearca sa sustina ca, ce spune ap, Pavel lui Timotei in 2 Timotei 2-12, ca Domnul Isus se leapada de cei pe care Tatal i-a dat. Intotdeauna atitudinea Domnului Isus a fost intr-o dependenta si ascultare totala de Tatal Lui.Locul din 2 Timotei are un cu totul alt inteles. Am spus cu o alta ocazie despre acest loc. Iata deci, ca omul oricare ar fi el si orcit de trudit fiziceste si sufleteste ar fi,nu poate veni prin propie initiativa, sau puteri propi.Dece? Pentruca este neputincios, sleit de putere fizica si sufleteasca din pricina unei vieti traita in pacat.Am vrut sa nu mai aduc in atentie, ca omul este (mort si orb spiritual) si ca niciodata nu ar putea, nimeni sa vine la Domnul Isus ca sa fie mintuit.Cit de mult doresc ca fratii mei de pretutindeni care au dubiu, indoiala, de acest mare adevar sa se adinceasca si sa se odihneasca,
in Cuvintul lui Dumnezeu, cerind lumina si calauzire in intelegerea Cuvintului.Domnul sa le dea har sa poata sa desprinda Adevarul.

John Balarie

Los Angeles California!

sâmbătă, 20 septembrie 2014

Psalmul 22-22, Voi vesti Numele Tău fraţilor mei,..........











Psalmul 22-22, Voi vesti Numele Tău fraţilor mei,şi Te voi lăuda în mijlocul adunării.
Psalmul acesta, ca in general toti Psalmii sunt profetii. Profetii care il arata pe Domnul Isus in planul lui Dumnezeu de al trimite printre oamenii.Cu un scop bine determinat, anume sa mintuiasca, sa scoata de supt puterea celui rau suflete care sa devina un popor al Lui Dumnezeu. Psalmul acesta este asa de minunat ca, arata relatia intre Fiul lui Dumnezeu si cei pe care Tatal urma sa ii dea Fiului spre a fi mintuiti.Voi vesti Numele Tău Asa cum am spus ,Psalmistul il vedea pe Domnul Isus in mijlocul celor rascumparati de El, pe care ii numeste fratii ai Lui.Nu ne arata Cuvintul ca voi vesti numele Tau lumi sau unor anumite grupuri. Mi-as permite sa spun ca, Mintuitorul nu nominalizeaza :Baptisti, Penticostali,Crestini, s-au mai stiu eu ce denumiri au ajuns oamenii sa is dea peste veacuri.Domnul Isus avea si are in vedere pe cei pe care Tatal i-a dat si ii da in continuare ca fratii.

Domnul Isus le vestea numele Tatalui, fiind vorba de numele Tatalui Sau,Dumnezeu binecuvintat in veci.A vesti numele Lui as zice ca este tot una cu al face cunoscut, s-au descoperit.Iata ce avea sa spuna Domnul Isus in perioada cind a fost pe pamint.Matei 11-27,...........şi nimeni nu-L cunoaşte pe Tatăl în afară de Fiul şi de cel căruia vrea Fiul să i-L descopere.Dece nu-l descopere Mintuitorul la toata lumea? pentruca, nu toata lumea ii este data de Tatal ca fratii ai Lui.Ioan 6-44,Sunt unii care sustin contrariu dar fara un temei Biblic.Ca sa ai dreptul sa destainui, (numele unei persoane) mai ales fiind secret, trebuie mai inti sa primesti acordul persoanei al carui nume vrei sa il destainui.In definitiv, venirea Domnului Hristos, pentru lume a fost un secret si un motiv de tulburare.Nu au fost instintati decit prorociii si oamenii cucernici ai lui Dumnezeu, care erau in asteptarea Fiului lui Dumnezeu ca Mesia.


Deci, trebuie sa intelegem ca, descoperirea s-au vestirea Numelui lui Dumnezeu a fost incredintata Fiului lui Dumnezeu care venea din Casa Tatalui.Spunea Mintuitorul intr-o imprejurare cind unii il intrebau, ca El, nu face decit ce a vazut la Tatal Lui.Am retinut ceva important ca, Mintuitorul nu spune ca v-a descoperi numele vreunui teolog care avea sa apara pe arena teologica a vremurilor,dupa plecarea Lui.El stia cum are sa se defasoare istoria delungul veacurilor.Azi “crestinatatea” este imbicsita de acestia si ca numele lui Dumnezeu nu mai este in atentie.Sunt si teologi care trateaza Mintuirea, vestirea Evangeliei cu tot simtul de raspundere.Cind zic imbicsita, o spun cu toata temera fata de Dumnezeu.Ne uitam in adunari, biserici, vedem cum se prezinta.Api, Domnul Isus  nici nu spune ca va aduce reveletie unuia s-au altuia care se erijaza in mari descopertori de” adevaruri biblice”.fraţilor mei,Ce nume dulce, aduce Domnul Isus in atentie.Familile care au avut mai multi copii stiu ce inseamna sa ai un frate.


Cu cita dragoste Domnul Isus pronunta acest nume fraţilor mei, Parca ar vrea sa spuna, deaceia am venit sa salvez pe fratii mei care sunt robi acum ai celui rau.In viata de toate zilele mi-a fost dat sa vad dragoste intre acesti frati pamintesti cum veneau , sareau,in ajutorul fratelui care era in pericol intrun fel s-au altul.Nu tot asa intre asa zisi frati sprituali.Iata-L pe Domnul Isus Fratele mai mare, ca a luat pe umerii Lui salvarea, apararea, celorlalti frati ai Lui care erau in pericol.Daca in vechime se vorbeste de fratii Lui , avem si in noul testament inainte de a se inalta la Tatal, spune aceste cuvinte.Matei 28-10……..Duceţi-vă şi anunţaţi-i pe fraţii Mei să meargă în Galileea;....Intelegem ca sunt doua feluri de frati.Unii de trup, biologici,altii spirituali. Domnul Isus pe acestia spirituali ii are  in vedere.Daca analizam putin relatia dintre acesti frati spirituali din zilele noastra ,vedem ca nu mi are aceiasi ezpresie a dragostei pe care Psalmistul o arata in aceasta prorocie.Dar versetul continua:Te voi lăuda în mijlocul adunării.


In mijlocul Adunari? Da, in mijlocul Adunari pentruca Mintuitorul se afla in mijlocul fartilor pe care i-a rascumparat si a platit pret cu singele Lui.Dar despre ce Adunare ar fi vorba aici? Negresi ca Adunarea care are intimitate in jurul Domnului Isus.Cuvintul ne arata ca, Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui.Nu este dubiu in mintea si inima nimanui care a fost nascut din nou ca, Domnul Isus ii este frate si ca El, se gaseste in intimitate cu cei pe care i-a rascumparat.In Adunarea Corporala s-au cum o mai numesc de ADUNATURA,sunt si din acestia care nu au nici-o ralatie de partasie cu fratii Domnului Hristos.Acestia au ocazia sa asculte laudele Domnului Hristos catre Tatal lui.Lor li-se potriveste locul din ep, catre Evrei 6, unde citim ca acestia fiind in mijlocul fratilor au avut parte sa GUSTE din tot ce spune Domnul Isus cind il lauda pe Tatal Lui.


Autorul ep, catre Evrei aduce si el aceleasi cuvinte pe care Psalmistul le spune in prorocie.Evrei 2-12, Sa te afli in aceasta Adunare corporala si sa nu beneficiezi de aceste cuvinte de lauda ale Domnului Hritos, as zice ca pierzi timpul si ca ti le aduci ca o osinda.Domnul Isus spune ceva despre Cuvintul ce le-a fost vestit,Nu Eu va voi judeca in ziua aceia ci cuvintul care v-a fost vestit.Apoi, in Evrei 6-5,......şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu…….Iata un motiv in plus de cercetare pentru cei ce sunt seriosi si le pasa de sufletul lor. sa se vada daca sunt fratii ai Domnului Hristos si daca si lor le vesteste Numele lui Dumnezeu.Cit despre GUSTAT,am spus ceva mai pe larg cu o alta imprejurare.Ramii cu  gustatul si nici-o data nu te vei satura ca sa ajungi sa te desvolti armonios.Cu alte cuvinte vei raminea rahitic. Si la modul literal, dar ce e trist si mai grav la modul spiritual.Maninci vei avea viata.As incheia cu cuvintele Domnului Isus,Cine ma maninca pe Mine are viata.Si Eu am venit ca oile Mele sa aiba viata si inca din belsug.Ev, dupa Ioan 10-10.


John Balarie
Los Angeles California!