marți, 29 martie 2016

Romani 10:17. Astfel, credinţa vine în urma auzirii; ................

f43bd-picture1bibliacutrandafir

Romani 10:17. Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos.


         Am avut ocazia sa vorbesc cu persoane care i-mi spuneau; “si eu sunt credincos,credincioasa”. Acestia aveau ca multi alti o perceptie, o intelegere gresita despre credinta.Sunt foarte multi nu ca persoanele pe care le-am adus inainte, acestia sunt dintre cei care fregventeaza de anii de zile o adunare sau alta si nu inteleg, sau nu au dat peste acest verset.Spun ca nu au dat, pentruca am intalnit si pe unii care citesc unde se deschide Cuvantul. Nu obisnuiesc sa citeasca la rand.Poate ca au dat peste acest verset dar  l-au citit superficial.Am spus cu alta ocazie ca sunt doua credinte. Una care ne nastem cu ea, care ne conduce in viata la rezolvarea nevoilor noastre.Si cei mai multi apeleaza la o atfel de credinta.Cind vine vorba de credinta pe care as numi-o ;”Credinta mantuitoare” Sau cu alte cuvinte, te conduce spre mantuire.Aceasta spuneam ca este darul lui Dumnezeu si aduceam ca dovada, Efeseni 2:8.


         In versetul de mai sus am retinut un cuvant care aduce lumina in ceia ce toti crestinii ar trebui sa cunoasca. Astfel, credinţa vine.Deci nu ne nastem cu ea.Trebuie sa vina.Iata cuvantul care aduce lumina sa putem intelege ca nu este vorba de credinta pe care o numesc biologica.E alta credinta care vine,De unde vine?Asta presupune sa o trimeata cineva ca nu o avem.Acest cuvant ne arata ca nu o are nimeni credinta mantuitoare pana ce nu o primeste sau vine,in inima dela Dumnezeu.Iata deci, de unde vine aceasta credinta care este numita Darul lui Dumnezeu.Cand cineva iti da un dar, acest dar a venit dela o persoana. Nu l-ai avut inainte de al primi.Cum l-ai primit este al tau ,iti apartine.Dar cum poate veni credinta? cum poate sa fie trimisa, sa vina ? Versetul continua,în urma auzirii;
        Dumnezeu a stabilit acest mod de  a trimite aceasta credinta in inima unui suflet pe care il are invedere sa-l mantuiasca.Dar cuvantul ne arata ca  vine în urma auzirii; Ei bine, Dumnezeu pune acel suflet in legatura, in contact,cu sursa de a auzi.Fie printrun credincios, credincioasa, care are pe Inima lucrarea lui Dumnezeu si nu ii este rusine de numele Domnului Isus. Sau au fost cazuri cand cineva a primit o Biblie, un nou testament si a fost suficient ca Dumnezeu sa-i miste Inima.Trebuie sa fim foarte ateni asupra acestui aspect; Dumnezeu este cel care initiaza actiunea nu omul.Omul doar primeste.Iata cum vine si auzirea.iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos. Intelegem ca Scriptura este Cuvantul Domnului Hristos,Avem in privinta aceasta locul care ne clarifica acest adevar.Ioan 1:14. Şi Cuvîntul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr.


         Deaceia numeste Pavel Cuvantul lui Hristos.Cei ce citesc Cuvantul stiu ca sunt doua feluri de a auzi.Unul fizic cu urechile acestea de carne care auzim nu numai din Cuvant, ci si orce cuvinte ne sunt rostite.Apoi, mai sunt as zice, Urechile Inimi care aud cu ele numai cei carora Dumnezeu le deschide, pentruca ii are in vedere sa-i mantuiasca.In felul acesta ajung sa fie nascuti din nou. iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos. Deci nu neaparat daca ai urechi de carne te si incadrezi printre cei ce pot auzi cu urechile Inimi.Domnul Isus aduce in atentie pe unii care aveau urechi Matei 11:15. Cine are urechi de auzit, să audă.Toti aveau urechi de carne ,cum sunt si azi.Am spus de urechile Inimi, care sunt deschise, desfundate, de interventia lui Dumnezeu. Aceasta e o lucrare divina  care e greu sa fie inteleasa de cei mai multi.


         Aceste urechi le putem asocia cu auzirea din Cuvantul lui Hristos cum spune Ap, Pavel. Acestia carora Dumnezeu le-a desfundat aceste urechi vor auzi si, Iata ca va veni credinta pe care Dumnezeu o da ca dar. Efeseni 2:8.Ce citim in acest verset din Fapte,putem desprinde un amanunt, anume; Poti auzi cu aceste urechi de carne dar ca nu vei avea niciun beneficiu daca nu intervine Dumnezeu,sa le deschida pe cele spirituale ale Inimi.Am intalnit persoane care spuneau ca depinde de ei daca vor sa fie mantuiti.Sunt foarte multi, daca nu cei mai multi care spun; “ma intorc cand gasesc eu de cuvinta la Dumnezeu”. Dece spun ei asa? Pentruca nu pot sa distinga, sa intelega ceia ce au auzit pe fond spiritual.Cu alte cuvinte, nu vor avea niciun beneficiu din ceia ce au auzit initial cu urechile de carne.Fapte 28:26. cînd a zis: «Du-te la poporul acesta, şi zi-i: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; Cand ajungi spre o varsta inaintata, te lasa auzul.Si nu numai auzul, dar acest trup se deterioreaza.


         De auzit auzi dar nu poti intelege, distinge ce ai auzit.Evrei 11:1. Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd.Daca credinta cea de care am spus ceva mai sus numita biologica,de natura umana, se ocupa cu lucrurile care se vad, cea care este primita,ca dar, care a venit in urma auziri din Cuvant se ocupa cu lucrurile care nu se vad. Aceasta credinta te introduce as zice, in aceste lucruri care nu se vad de domeniul spiritual.Aceasta este singura care lucreaza mantuirea unui suflet.
Deseori aduc in atentie gramada. In aceasta gramada se poate distinge care este nascut din nou si care este “crestin de adunare”.Spun de adunare, pentruca in cursul saptamani nu-i disting dintre cei care nu au nimic de aface cu Cuvantul lui Dumnezu.Ii numesc oameni din lume.Cand zic,”din lume” ma refer la cei nemantuiti.   Si copiii lui Dumnezeu traiesc in lume, dar nu sunt din lume.Cu alte cuvinte viata lor este schimbata, este deosebita de a celor lalti.


         In ei a lucrat Dumnezeu o Inima noua cu un caracter schimbat.Daca vrem sa ne testam sa vedem unde ne gasim, o putem face fiecare in parte.Te comporti ca lumea, iubesti ce iubeste lumea,te preocupa ce preocupa pe oamenii acestei lumi?Asta face dovada ca nu esti al Domnuli Hristos.Iata deci diferenta dintre cele doua credinte.Nu suporta comparatie apsolut deloc.Ne putem numi crestini, dar nu si copii ai lui Dumnezeu.Daca nu a venit aceasta credinta dela Dumnezeu,esti unul care te folosesti de credinta fireasca, dar nu aduce mantuire.O scoti mereu in evidenta, dar nu are nici-o valoare, nu ai niciun beneficiu.Te numesti crestin de adunatura.O transformare launtrica nu s-a produs in interior.Deaceia nici comportamentul nu este schimbat.Pentruca cele auzite nu s-a coborat in Inima a ramas numai la nivel de minte.Acest fel de a auzi nu are efect asupra Inimi.


John Balarie
Los Angeles California!

sâmbătă, 26 martie 2016

Luca 14:25. Împreună cu Isus mergeau multe noroade. .......

f43bd-picture1bibliacutrandafir

Luca 14:25. Împreună cu Isus mergeau multe noroade. El S-a întors, şi le-a zis:
      Intotdeauna Mantuitorul atragea la El multime mare din popor. Motivele erau multe dece acestia se tineau dupa El.Nu erau numai oameni simpli asa cum spun cate unii de azi ca numai ignorantiii, nestiutoriii se duc la pocaiti, sau il urmeaza pe Domnul Isus.Sigur asa cum am mai spus cu alta ocazie, erau si unii care profitau de mancare, de vindecare. Dar erau si unii rau voitori ,rau intentionati cu privire la Mantuitorul.Acestia erau Fariseii, Saducheii,Carturarii si poate alti care pur si simplu vroiau sa aduca tulburare. Acestia se numesc oameni de nimic. Împreună cu Isus mergeau multe noroade. Noroadele, cum le numeste Cuvantul, le vom vedea in nenumarate randuri cautandu-L sa afle une se poate gasi Domnul Isus.Daca era deoparte-a cealalta a mari si auzeau ca este acolo, faceau tot posibilul sa ajunga la El.Cati sunt azi interesati sa il caute ,sa vina sa auda ceva din Cuvant despre Domnul Isus?Nu suntem in necunostinta de cauza.Sunt oamenii doritori sa afle ceva despre acest Slavit Mantuitor? Nu am vazut asa ceva delungul vremi. Au fost numai putine cazuri pe care ni-le arata Scriptura.In rest oamenii prin natura lor sunt dezinteresati pentru sufletul lor.


  Numele acesta al Domnului Isus pentru cei mai multi starneste impotrivire.Luca 2:34……..şi să fie un semn, care va stîrni împotrivire.Vom vedea in versetul de mai jos ca insusi Domnul Isus le spune cuvinte care ar putea sa aduca impotrivire.Dar iata-L pe Domnul Isus ca, as zice, se intoarce brusc catre ei si le spune niste cuvinte care are sa mai micsoreze randurile celor care il urmau.El S-a întors, şi le-a zis:Vedem ce le spunea Domnul Isus acestora in versetul urmator.Acest verset aduce si azi confuzie printre cei care nu pot, nu sunt interesati de a adanci cuvantul lui Dumnezeu ca sa poatea intelege nu numai aceste cuvinte ale Domnului Isus dar si intentia Lui, de a le explica.Cei mai  multi in general se opresc la ce este de natura literala, fireasca. Ce le-a zis Domnul Isus celor care venea dupa El? Iata ce citim in acest verset’ 26. „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăş viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. Sunt multi, daca nu cei mai multi, care nu pot discerne din vorbirea Mantuitorului elementul esential.


      Adica, Mantuitorul, aducea in atentia oamenilor aspecte de natura fireasca ca sa poata fi facute mai usor de inteles cele spirituale, duhovnicesti.„Dacă vine cineva la Mine, Cei ce adancesc Cuvantul au mai dat si peste alte cuvinte ale Domnului Isus care ar aduce “contradictie”sau “neconcordanta”, in intelegerea fireasca. Iata un loc care deseori il pun ca referinta la planul de mantuirea al lui Dumnezeu;Ioan 6:44. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, Atunci, dece mai spune Mantuitorul cuvintele din versetul 26.? Iata dece: Poti veni la Domnul Isus din propia ta initiativa la modul firesc?. Da, poti veni cum au facut-o unii de pe vremea Lui, ca si acestia carora le vorbea acum. Unii l-au ascultat si apoi l-au parasit. Sigur ca pe vremea aceia oamenii se tineau dupa El. Dar si azi sunt unii care se tin de locul unde se strang cei rascumparati, zicand ei ca, au venit la Domnul Isus. Sau o expresie care circula foarte mult este aceasta;”M-am intors la Dumnezeu” Dar nu se vede nici-o schimbare in viata lor.Am scris cu alta ocazie despre aceasta intoarcere. Prorocul Ieremia arata clar cum este cu intoarcerea la Dumnezeu.Nu dau locul ca sa provoc la cautarea lui.Ieremia spune; “intoarce-ma Tu si ma voi Intoarce”


 Dar acestia,nu implinesc cuvintele Domnului Hristos pe care le citim in continuare. 26.Domnul Isus aduce in atentia acest -daca-Acest cuvant cara cu el o conditie.Si cei mai multi se poticnesc, se incurca la cuvintele Domnului Hristos. Cum adica, sa urasti? Asa citim ca a spus Mantuitorul.Si inca pe cei apropiati ai tai din familie? E de neconceput asa ceva.Putea fi o pricina de poticnire,cum a fost si atunci cand Domnul Isus a spus unora ca daca nu mananca trupul Lui si nu bea sangele Lui nu are parte cu El.Unii ar putea sa spuna: Daca asa stau lucrurile, mai bine lipsa. Acestia nu au ajuns sa inteleaga adevaraul sens al acestor cuvinte. Ei se opresc la ce pot intelege ei la modul literal.Si cei mai multi aplica cuvintele Scripturi in viata lor la modul literal si se incurca in multe situatii pe care Scriptura ni le aduce inainte.Am spus cu alta ocazie ca, Cuvantul, ne arata ca cei rascumparati nu mai sunt firesti ci duhovnicesti. Nu este vorba de crestinatate.Deci in concluzie trebuie abordat partea Spirituala, Duhovnicesca a intelegeri a ceia ce citim.Chiar sa fi avut Domnul Isus in vedere ura acesta de care suntem deseori stapaniti ca oameni firesti?


   Nu, nu cred asa ceva.Ce vrea Mantuitorul sa aduca in atentie este in intelegerea  mea pe care o am prin armonizarea Cuvantului,, ca Domnul Isus se refera la; in Inima celui credincios nu trebuie sa fie  nimic si nimeni decat Domnul Isus.Dece asa? Daca gandim ceva mai adanc vom realza ca; Aceste relatii de familie sunt de natura pamanteasca. Cu alte cuvinte, sunt temporare, pentru un timp.Poate unii nu vor sa accepte asa ceva. Dar este o realitate de netagaduit ca,mai devreme sau mai tarziu ne vom desparti unul de altul. Fie Sotie, Sot,copii  sau parinti. Intelegem ca suntem impreuna asa cum ne-a asezat Dumnezeu ,dar temporar, pentru un timp. Dinpotriva, cu Domnul Isus vom fi pentru o vesnicie. Deaceia zic, Inima trebuie sa fie in totalitate pentru Mantuitorul.Iata cum pot intelege aceste cuvinte ale Domnului Isus care pot cadea greu pentru multi.Pentru noi cei de azi, relatia cu Domnul Isus este prin credinta data de Dumnezeu ca dar.Nu as vede nici-o nepotrivire intre relatia de familie si cea cu Scumpul nostru Mantuitor.


   Si una si alta is au locul lor bine stabilit de Dumnezeu. Una de familie pe fond firesc pamantesc si temporal. Apoi,si una cu Domnul Isus pe fond spiritual vesnic.Dorinta Inimi mele este ca Fratii si Surorile mele sa armonizeze Cuvantul si sa se ne bucuram impreuna (de lucrurile care par ascunse) ale lui Dumnezeu Tatal nostru.Iata ce spune Mantuitorul cu privire la aceste lucruri ascunse,tainice,greu de inteles.Luca 8:.10. El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu,....Taina are deaface cu lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu.Am spus cu alta ocazie din acest verset.Sunt multe locuri, subiecte, care par destul de confuze pentru multi dintre noi.Sunt unele care fireste, par ca se  contrazic intre ele. Intrun posting am spus ca, Dumnezeu, nu a lasat in Cuvantul Lui,texte care sa creieze confuzie in mintea si Inima Copilor Lui.Cei firesti, sigur vor vedea lucrurile la modul firesc precum sunt ei.Dar cei nascuti din nou nu mai sunt firesti ci duhovnicesti.Cei nascuti din nou au doua indentitati sau doua firi. Una fireasca care trebuie neglijata tinuta la respect si una duhovniceasca pe care o hranesti pentru a trai vita de partasie cu fratii si personal cu Mantuitorul.  


       Sa nu fiu inteles gresit. Si cea fireasca care ne este trupul,trebuie alimentata cu hrana adegvata  la modul literal.Aceasta fire veche, carnala nu are parte de hrana spirituala..Numai cea Din Dumnezeu trebuie hranita spiritual.Sa intelegem mai bine ceia ce Domnul Isus spune cu privire la Iubire, am sa dau un exemplu. Si cred ca este destul de convingator ceia ce Mantuitorul vrea sa ne spuna.Sa presupun ca ma chiama la El azi. Ce voi zice? Mai lasama Doamne Isuse ca mai am de rezolvat anumite treburi? Vreau sa i-mi vad si copiii, nepotiii casatoriti? Intelegem noi ce vrea sa spuna Mantuitorul cu privire la (a ura pe cei dargi)? Sau cand ma cheama  voi primi cu bucurie ca voi fi curand cu Scumpul meu Mantuitor? Iata asa inteleg aceasta lepadare de sine, (de a ura). Sa fi gata sa te intalnesti cu Domnul Isus.Aspectul acesta arata unde I-mi este Inima.Este pentru El care este vesnic, sau pentru ai mei care sunt asa cum am spus ceva mai sus temporali, pentru o vreme.


John Balarie

Los Angeles California!

miercuri, 23 martie 2016

2 Corinteni11:6. Chiar dacă sînt un necioplit în vorbire, nu sînt însă şi în cunoştinţă; ..............

f43bd-picture1bibliacutrandafir

2 Corinteni11:6. Chiar dacă sînt un necioplit în vorbire, nu sînt însă şi în cunoştinţă; şi am arătat lucrul acesta printre voi, în tot felul şi în toate privinţele.


         Ca intotdeauna in strangerile credinciosilor se gasesc si din aceia carora nu le place vorbirea unui frate sau altul. Ca sa gasesti cusururi este usor. Dar ca sa susti aceste cusururi care ti se par tie, trebuie sa ai acoperire cu Cuvantul sfant. Sau cu alte cuvinte, ce nu iti place trebuie mai intai sa aduci in fata Cuvantului. Sunt situatii cand un frate duhovnicesc sesiseaza neconcordanta in vorbirea celui care se ridica si spune ceva din Cuvantul lui Dumnezeu. Iarasi zic, ca orcare ar fi situatia trebuie confruntata cu ce ne invata Cuvantul. Ca sa aiba validitate inaintea fratilor.Chiar dacă sînt un neciopli în vorbire,Iata ca si pe vremea Ap, Pavel erau din acestia care cautau sa gaseasca cusururi vorbirii Ap, Pavel.Pavel era unul care el insusi a adus in atentie acest fel de a te comporta in adunare. Adica, spune el, doi trei sa vorbeasca, si ceilalti sa judece sau sa analizeze.1 Corinteni 14:29.


         Iata ca acestia au luat-o de buna si au inceput sa-i gasesca lui Pavel, cusururi.Pavel face referire la vorbirea lui necoplita.Nu cred ca avea el o vorbire necioplita sau ne articulata gramatical. Era un om destul de invatat asa ni-l arata Scriptura.Poate Pavel sa fi facut referire ca nu are o vorbire elogventa.Dar am dubiu pentruca a vorbit inaintea oamenilor culti prin Grecia si pe la Roma.Dar sunt unii prin adunari carora nu le place o vorbire sau alta nu ca nu corespunde cu Cuvantul, ci ca nu se potriveste cu ce stiu ei, sau cat inteleg ei.Acestia, pe departe sa controleze, sau cum spune Pavel sa judece. Ca sa poti sa te incadrezi in randul Fratilor de a vedea daca fratele care a vorbit este dupa Cuvant, trebuie sa fi unul care te hranesti cu Cuvantul, nu numai sa-l frunzaresti. Alminteri, as zice ca, devi ridicol inaintea Fratilor.


         Acestia care procedeaza in felul acesta,nu sunt oameni sinceri.Dece?Pentruca nu vin cu argumente din Cuvant.Iata ce conteaza pana la urma. Nu vorbirea elogventa ci cum spune Pavel cunostinta.Daca era necioplit,era un lucru care nu cadea cu greutate la invatatura pe care o dadea din Cuvint. Le aduce inainte ceva in plus ceia ce ei nu aveau,cunostinta.nu sînt însă şi în cunoştinţă; Ce este mai de folos pentru Frati si Surori,sa asculte o vorbire elocventa sau sa fie adus inainte cunoastere aprofundata a Cuvantului? In ceia ce ma priveste consider ca cunoasterea Cuvantului este esetniala. Dece? Tocmai ca sa nu aduci inaintea adunari aspecte care nu corespund cu Cuvantul armonizat.Sau dece sa nu o spun; “cuvinte de umplutura”Pavel era unul dintre Apostoli caruia Dumnezeu i-a descoperit mult mai mult ca altor Apostoli. Spun asta, pentruca este mult  mai de pret sa stim despre taina Biserici, care este Mireasa Domnului Hristos.Apoi, Pavel le aduce aminte daca ei au uitat ca, le-a facut aceasta dovada a cunostintei printre ei.Dar nu au platit atentie la vremea potrivita.


         Orcat ar fi incercat Pavel sa le dovedeasca, acestia erau porniti impotriva lui.şi am arătat lucrul acesta printre voi,Pavel le aduce inainte ca, le-a dovedit aceasta cunostinta in timp ce era cu ei.Cu alte cuvinte, le-a demostrat-o. Nu numai ca le-a spus cu gura asa cum spune el de necoplit,ci chiar traind cu viata printre ei.în tot felul şi în toate privinţele.Se vede treaba ca erau printre acestia din Corint, unii  carora orce le-ar fi facut Pavel nu erau multumiti.A incercat spune el in toate felurile sa le dovedeasca ce cunostinta are din partea lui Dumnezeu.Am intalnit si eu din acestia care nu le convenea in niciun fel.Ajungem la o singura concluzie.Acestia care sunt nemultumiti nu sunt dintre cei care au pe inima bunul mers al adunari.Ei sunt posedati de un duh de galceava.Aduc fel de fel de argumente pe care Cuvantul nu le sustine.Cred ca Pavel ia luat in toate felurile sa le explice.Dar cand esti rau intentionat nu prinde apsolut nimic la tine.


         Continua Pavel si ne aduce inainte incontinuare motivul dece acestia arau nemultumiti.Iata ce spune el in continuare;7. Sau, am făcut un păcat, cînd m-am smerit pe mine însumi, ca să fiţi înălţaţi voi, şi v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu.Daca asa  erau nemultumiti, dar sa le mai fi cerut si sa-l plateasca, sa-i dea un salariu, sau sa contribuie la pensia lui.Pavel inteleg ca s-a coborat la nivelul cel mai de jos sa nu treaca printre ei ca ar vrea vreun folos dela ei. Pentruca printre cei ce se strangeau in Biserica din Corint,sunt convins ca erau si din cei cu carte dar si fara carte.Orcum, acestia nu aveau un motiv intemeiat sa il conteste pe Pavel, pentruca academic, era la o stare destul de inalta.Dar inteleg ca el nu s-a fplosit de aceasta educatie pamanteasca  le-a adus inainte descoperirile Duhului.Iata dece mentioneaza el ca,s-a zmerit.A facut acest lucru tocmai sa nu le dea prileji de a fi nemultumiti.


         Avea sa spuna ca,m-am deprins sa traiesc si in belsug si in stramtorare. Filipeni 4:12.Le aduce inainte pacatul. Poate acestia nu distingeau, nu aveau discernamant, ce e pacat si ce nu. Am mai vazut unele comportari in aceasta adunare din Corint.Sau, am făcut un păcat, cînd m-am smerit pe mine însumi, ca să fiţi înălţaţi voi.Inaltati unde?As spune din starea de ignoranta, de necunostinta.Si vai, cati mai sunt si azi prin adunari, biserici din acestia lipsiti de cunostinta din Cuvant.Si cu toate astea, ei nu se vad.Vrea sa spuna Ap, Pavel ca s-a coborat la nivelul lor sa poata sa-i inteleaga ca sunt lipsiti de cunostinta. Cu alte cuvinte, a simtit cu ei.şi v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu.Iata pana unde ajunsese Ap, Pavel sa nu aiba nici-o pretentie pentru faptul ca se ocupa de acesti ignoranti.Bine, dar din ce traiesti Pavele ar fi putut cineva sa il intrebe.Si Pavel ar fi putut sa dea acest raspuns. 2 Corinteni 12:9. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; Cu alte cuvinte, Dumnezeu ii purta de grija. Dar nu a ezitat sa le aminteasca Filipenilor ca au facut un lucru bun.Filipeni 4:14. Dar bine aţi făcut că aţi luat parte la strîmtorarea mea.


         Am mai spus cu alta ocazie ca Pavel nu a iesit la pensie si nici salariu nu i-a promis caind a fost pus in lucrare.Ce zic cei de azi care se lupta pentru un post prin adunari? Se pot ei incadra in felul cum Pavel le spune corintenilor?Fara plata,da, fara plata. Asa este cand te sprijinesti pe promisiunile lui Dumnezeu.Cat de departe suntem de a ne incadra in Cuvantul lui Dumnezeu.Da ce sa mai spun? Vedem fiecare care sunt interesele prin adunari, biserici.Cat de integru era Pavel si totusi erau unii care ii gaseau cusur. Ce sa mai zicem noi cei de azi?Suntem noi gata sa ne cercetam in fata Cuvantului?Sau suntem din aceia care dorm deabinelea de care Pavel aduce inainte. 1 Corinteni 11: 30. Din pricina aceasta sînt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.Se doarme in adunare, in  biserica, deabinelea. Nu in sensul literal cu toate ca am vazut si din acestia. Este vorba de somnolenta dezinteresari de cum se desfasoara strangera laolalta in jurul Domnului Hristos.


         Aceasta stare este extrem de grava.Dece? Pentuca ne amagim singuri cu viata crestina,nu cu cea de copil al lui Dumnezeu.Nu vin la adunare unde este prezent Mantuitorul sa fiu intr-o stare de somnolenta,de letargie spirituala.Vin sa ma bucur, sa aduc multumiri,Celui ce este prezent si pentru ce a facut pentru mine.Aceasta ma motiveaza si nimic altceva. Este un moment de a fi prezent in mijlocul Fratilor si a surorilor in jurul Domnului Isus intrun cadru festiv(de sarbatoare)Sa vedem daca suntem din cei pe care Pavel ii aduce inaintea noastra in acest verset de mai sus. 1 Corinteni 11: 30. Daca suntem din acestia, ne pierdem timpul prin orcare adunare am fi noi.Ce am zice noi daca am fi ca si ucenicii de alta data cu Invatatorul lor in Corabie dormind? Sunt convins ca nu ne-ar cadea bine, precum nici ucenicilor nu le-a cazut bine.Sa ne intrebam pe noi insine, ce zice Domnul Isus cand noi venim si dormim in prezenta Lui. Din nou nu este vorba numai de dormirea deabinelea pe scaun. Ci de somnolenta decare am mentionat mai sus,somnolenta dezinteresari.


John Balarie
Los Angeles California!