duminică, 23 septembrie 2012

1 Peter 2:9 Voi însã sunteti o semintie aleasã,




1 Peter 2:9  Voi însã sunteti o semintie aleasã, o preotie împãrãteascã, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu si l-a câstigat ca sã fie al Lui, ca sã vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunatã;
Cu mult timp in urma am avut ceva discutii cu un grup de frati, pe marginea unui subiect din Cuvintul lui Dumnezeu, cu privire la pozitia, as numio de preot in casa lui Dumnezeu.(mai précis de pastor s-au de cel care este platitde Biserica)Cei rascumparati potrivit versetului de mai sus din ep, lui Petru sunt Preoti. Fac parte dintr-o preotie aleasa. Nu era ca in vechiul testament. Dar asa cum am mai spus si in alte   dati , noi trebuie sa incercam sa acomodam Cuvintul pe care il citim din vechiul cu starea noastra de rascumparati din noul testament.

Ne facind asa, vom citi Vechiul pur si simplu ca o istorie a unui popor pamintesc.A fi preot, se cere sa ai o conduita deosebita fata de enoriasii peste care “te-a pus” Dumnezeu. Am pus in gilimele te-a pus, pentruca sunt destui care sunt pusi de oameni peste casa lui Dumnezeu.Oricum, aceasta slujba trebuie facuta cu mult discernamint si responsabilitate.Sa acomodam pe cit e posibil slujba celui care este pus peste casa lui Dumnezeu din noul testament cu slujba pe care o aveau preotii din vechiul testament ca urmasi ai lui Aaron.

Numbers 18:11  Iatã ce va mai fi al tãu: toate darurile pe care le vor aduce copiii lui Israel prin ridicare si legãnându-l într-o parte si în alta, ti le dau tie, fiilor tãi si fiicelor tale împreunã cu tine, printr-o lege vesnicã. Oricine va fi curat în casa ta sã mãnânce din ele.
Iata una din cerintele pe care trebuia sa le indeplineasca preotul din vechime.Dumnezeu le da lor tot ce se aducea la cortul intilniri ca dar de mincare.Este stiut de cei ce cerceteaza Scriptura ca, Nici semintia lui Aaron si nici cea a lui Levi, nu au primit ca cele lalte seminti.Dar Dumnezeu a asezat o conditie pe care trebuiau sa o respecte cu strictete.Si anume,Nu avea dreptul sa manince cei din familia preotului care nu era curat.Ce inseamna sa fi curat? In vechiul se mergea pina acolo sa nu te atingi de mort, si multe alte interdictii la femei si la barbati.

Dar in noul testament la cei care sunt chemati as zice sa “ slujasca”la casa Domnului ca preot, Pastor, s-au ca batrin al Biseici, Cuvintul, ne arata ca Dumnezeu, nu a lasat la voia intimplari slujba din casa Lui , precum nu a lasat-o nici in vechiul testament. Si aici a pus conditii de a te putea incadra  in aceasta slujba. Ce inseamna a fi curat tradus in viata celor din Biserica?negresit sa fie nascut din nou.Ei bine, ce vreau sa scot in evident este ca, sunt prin Biserici,(adunari) unii frati care vestesc Cuvintul sa ocupa de turma as zice , dar a coaror copii s-au neveste nu cunosc pe Domnul.Acestia iata ca au interdictie de a minca dela ce se adduce la templu.

Mai pe inteles lucrurile stau c-am asa.Esti platit de congregatie ca pastor s-au stiu eu ca ce, ai copiii s-au sotie necredinciosi? Ei nu au dreptul sa manince din ceia ce tu primesti dela Biserica.Poate pare curios (straniu)acest fapt. Dar asa citim in Cuvintul lui Dumnezeu. Este trist ca sunt unii copii care chiar fac de rusine Evangelia Domnuli Hristos. Vorbesc ca unul care cunosc destule cazuri de felul acesta. Iata un loc Din Cuvint unde vom vedea ca Tata era Preot si copiii, Fiii lui nu Cunosteau pe Domnul.
1 Samuel 2:12  Fiii lui Eli erau niste oameni rãi. Nu cunosteau pe Domnul.
Deci sa nu ne suprinda ca si in aceste zile se intimpla la fel.Ce ar trebui sa faca un astfel de Pastor de vestitor al Cuvintului care nu se incadreaza cu familia lui in cerinta lui Dumnezeu? sa stea jos ca un simplu credincios si sa lase locul altuia care se incadreaza in aceasta cerinta a Scripturi.Si Ap, Pavel are ceva de spus cu privire la aceasta slujba. 1 Timothy 3:4  sã-si chiverniseascã bine casa, si sã-si tinã copiii în supunere cu toatã cuviinta.
Daca citim acest capitol nu stiu citi s-ar incadra sa manince copiii lor dela cortul intilniri.Iata dece azi, bisericile sunt asa cum sunt. Fiecare va raspunde inaintea celui care a trasat aceste conditii si au fost calcate. Dumnezeu intodeauna nu a lasat lucrurile sa mearga cum gindeste omul. Avem dovada in privinta aceasta a fiilor lui Eli. Dumnezeu si astazi nu se lasa batjocorit.Aplica si azi felul Lui de a disciplina pe cei care incalca poruncile lui.

Numbers 18:13  Cele dintâi roade ale pãmântului lor, pe care le vor aduce Domnului sã fie ale tale. Oricine va fi curat în casa ta sã mãnânce din ele.
Din nou acest verset repeta ceia ce citim si in versetul 11. Asta inseamna ca, Dumnezeu este foarte categoric in privinta aceasta. Si  Domnul Isus cind vroia sa   t raga atentia ca, ceia ce spune este de mare importanta spunea, Adevarat, adevarat, va spun.Cei care sunt calauziti de Duhul sfint , au cunostinta de aceasta situatie si trebuie sa ia seama la ce spune Cuvintul Lui Dumnezeu. Avem de aface cu un Dumnezeu sfint, care nu tolereaza nimic ce nu e dupa voia Lui.

John Balarie
Los Angeles California

Niciun comentariu: