luni, 29 iulie 2013

John 16:16 Peste putinã vreme, nu Mã veti mai vedea;




John 16:16  Peste putinã vreme, nu Mã veti mai vedea; apoi iarãsi peste ptinã vreme, Mã veti vedea, pentru cã Mã duc la Tatãl."

Domnul Isus le destainui-se ucenicilor Lui ca va pleca.Erau nedumeriti in privinta aceasta.Credeau ei, cit si iudeii,ca El venise sa instaureze imparatia lui Israel. Nu se gindeau ei la imparatia lui Dumnezeu.Invatatorul lasa un gol in inima ucenicilor lui. Cu ceva timp inainte, le spusese ca se duce si le va trimete pe Duhul Adevarului care va fi cu ei pina la sfirsit.Acum timpul deja se apropia de sfirsitul lucrari Lui aici pe pamint. Le spune aceste cuvinte, care agraveaza si mai mult nedumerirea lor. Peste putinã vreme, nu Mã veti mai vedea; Nu se asteptau  chiar asa de curind sa ii paraseasca Invatatorul.

Cit de putina vreme? Plecarea Lui era imenienta.Iudeii ziceau, “John 7:35  Iudeii au zis între ei: "Unde are de gând sã se ducã omul acesta, ca sã nu-l putem gãsi?Pina si iudeii erau nedumeriti de plecarea Lui.Acesti Iudeii ar fi putut sa spuna,Pai nu spunea El ca e Mesia lui Israel? Si pe acestia i-a dus gindul ca va pleca pela greci.Ca intodeauna, Mintuitorul, vorbea ucenicilor dar erau acolo si iudeii care din diferite motive se gaseau in preajma Domnului Hritos.Nu puteau ei sa inteleaga unde Mintuitorul se va duce. Pentruca in mintea lor,asa cum am spus, ceva mai sus era stabilit acest gind,” Invatatorul a venit sa stabileasca imparatia lui Israel”Deaceia, poporul la intrarea Lui in Ierusalim il vroia ca Impart al Lor.

 Acts 1:6  Deci apostolii, pe când erau strânsi laolaltã, L-au întrebat: "Doamne, în vremea aceasta ai de gând sã asezi din nou Împãrãtia lui Israel?" Nici vorba de Imparatia lui Dumnezeu. Si Apostolii erau firesti si aveau privirea indreptata catre pamint.Iata dece mai tirziu, Ap, Pavel cauta sa le indrepte privirea credinciosilor dela pamint catre cer.Sunt unii, daca nu cei mai multi care sustin ca, Mintuitorul va veni din nou pe pamint. Nicaeri in Scriptura nu gasim asa ceva. Si nici Mintuitorul nu a spus asa ceva si nici Apostolii.Pentru cei rascumparati ca si pentru acesti Ucenicii Dumnezeu le-a rezervat un loc in cer. Iata dece Apostolul spune aceste cuvinte , Romans 8:9 Voi însã nu mai suntetipãmântesti, ci duhovnicesti, Cu alte cuvinte, aveti de aface cu creul, acolo e aspiratia voastra.

Apoi le spunea Mintuitorul aceste cuvinte. John 14:2  În casa Tatãlui Meu sunt multe locasuri. Deci parca Mintuitorul ar zice, ca nu acest pamint este pentru voi. Acesta este si motivul de am venit ca sa va rascumpar, sa fiti vesnic cu Mine si cu Tatal Meu.Cred ca aceste cuvinte i-a lasat fara grai. nu Mã veti mai vedea; Cind cineva pe care il iubesti din familie, iti spune ca se duce undeva departe, ai totusi aceasta liniste ca se va intoarce.Dar Domnul Isus a punctat prin aceste cuvinte ceva care nu lasa loc de liniste in sufletul lor.Fusese nedeslipiti unul de altul in toata aceasta perioada cit a stat Mintuitorul pe pamint impreuna cu ei.Si pentruca le cunostea inimile, ca se intristasera asa de profund le zice, “apoi iarãsi peste ptinã vreme, Mã veti vedea,

La aceste cuvinte ale Lui , cred ca si-au revenit intrun fel, sau mai linistit asteptind in continuare sa vada ce le va mai spune Invatatorul. Ne va mai adduce o veste de inviorare sau una de apsare vor fi zis ei in inima lor.Cit inseamna aceasta putina vreme se vor fi intrebat ei.Domnul Isus facea referire in prima instanta la invierea Lui din mortii ca se va arata lor in diferite feluri. Era pentru ei chiar si dupa aratarea Lui, un prileji de bucurie statornica?Nu, ca avea sa le spuna chiar acum , El se va duce unde ei nu pot veni acum, dar vor veni ceva mai tirziu.Si le adduce in atentie unde se va duce El. pentru cã Mã duc la Tatãl."

Cred ca din nou li s-a umplut inima de intristare.Aveau ei sa inteleaga mai bine cind vor primi Duhul adevarului, care ii va impulsiona sa stea in asteptarea intilniri cu El.La Tatal vor fi si ei si nu numai ei, dar si toti aceia care urmau sa creada in Domnul Isus.In rugaciunea Lui catre Tatal spune aceste cuvinte , care aducea mingiere Apostolilor, dar si celor rascumparati de El. John 17:24  Tatã, vreau ca acolo unde sunt Eu, sã fie împreunã cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat Tu, Aceasta era dorinta lui si Tatal o va implini. Pretul pe care l-a platit la Cruce , facea dovada acestei garanti, ca cei rascumparati vor fi cu El vesnic.

Si acum la incheiere am sa dau si versetul in care Mintuitorul cere Tatalui ca acolo unde este El sa fie si cei ce vor crede in Numele Lui prin acesti ucenici ai Lui. John 17:20  si Mã rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.Nu cred ca mai e loc de interpetare la nivel de minte omeneasca cu privire la Mintuirea data de Dumnezeu ca dar.Cei rascumparati au aceasta garantie care are greutate , ca vine din partea Celui ce a platit pretul rascumparari.Sa nu ne hranim cu invataturile pe care oamenii le developeaza in mintea lor.Cuvintul lui Dumnezeu e Da si Amin.

John Balarie

Los Angeles California 

Niciun comentariu: