miercuri, 30 iulie 2014

Ieremia 32, 33 Mi-au întors spatele,nu s'au uitat la Mine;.......









Ieremia 32, 33 Mi-au întors spatele,nu s'au uitat la Mine; i-am învăţat, i-am învăţat într'una, dar n'au ascultat şi nu s'au învăţat.
         Poate vor fi unii daca nu cei mai multi care vor spune, “ Ce legatura au aceste versete din vechiul testament cu noi?”Negresit ele sunt as zice pentru poporul evreu(Israelitii). Dar sa nu uitam ca, Intreaga Scriptura a fost data pentru a invata,a mustra, a face desavirsit pe omul lui Dumnezeu. Intrebarea se pune, esti omul lui Dumnezeu?Daca da, atunci aceste versete se potricesc foarte bine si pentru tine care fregventezi o adunare,Asa citim in 2 Timotei 3,16-17,Asa ca, orce verset este aplicabil si in viata noastra.Este adevarat ca nu toti avem capacitatea spirituala de a acomoda ceia ce citim in Vechiul Testament cu Noul Testament in care ne regasim pe noi,Iata ce spune Dumnezeu de atitudinea pe care au avut-o acest popor.
          Dumnezeul care i-a ales dintre toate neamurile.Mi-au întors spatele,era asta o atitudine ca drept de multumire fata de Cel care le-a aratat in nenumarate rinduri dragostea Lui?Negresit ca nu. Dar Dumnezeu i-a suportat.Facind o corelare, acomodare, cu Noul Testament, vom putea sa aflam si noi cite ceva cu privire la noi cei de azi si din toate timpurile dela infintarea Biseici corporale.Spiritual ca aceasta stare ne intereseaza si in care ne gasim in relatia cu Dumnezeu Tatal nostru suntem Israelitii de alta natura, una spirituala. Negresit ca ei erau pamintesti si noi suntem ceresti, s-au cel putin asa ar trebui sa fie cei ce se considera ai Domnului Hristos.Daca Israelitii in trecut i-au intors spatele, cum stam noi cei de azi care ne stringem in jurul Domnului Hritos la olalta?Iraelitii i-au intors spatele la modul literal.
         Multi care se string la olalta ii intorc spatele prin atitudinile si comportamentul de care dau dovada in Adunare. Adunarea corporala o asociez cu tabara, poporul lui Israel.Cuvintul ne arata ,”afara din tabara” Adica afara dinAdunare.Poti fi am spus cu o alta ocazie in adunare cu trupul dar sa nu fi din adunarea celor rascumparati.Dumnezeu, se adreseaza Israelitilor nu celor de afara adica, altor popoare.In cazul nostru, celor afara din Adunarea de intimitate, de pace si partasie.nu s'au uitat la Mine; A nu te uita la o persoana pe care o cunosti, si care tia facut un bine s-au mai multe,inseamna ca o ignori. Sa ignori pe Dumnezeu ,inseamna sa nu fi constient cu cine ai de aface. Israelitii l-a ignorat si desori au platit pret in istoria lor zbuciumata.Ei is faceau viata sa le fie zbuciumata.Noi cei de azi nu ne facem noi viata spirituala zbuciumata atunci cind ne stringem la olalta?Sigur ca da.Din moment ce creiam o stare de ignorare a Domnului Hritos care este in mijlocul nostru cind ne stringem la olalta, s-au impreuna.
         Nu suntem cu nimic mai departe in comportament decit Israelitii din vechime.Sigur ca erau si unii in acest popor care se temeau de Dumnezeu. Asa se gasesc si azi in Adunare unii frati care sunt constienti ca au in mijlocul lor pe Mintuitorul.Sa nu te uiti la Domnul Hristos, dece ai venit in locul acesta unde se string cei rascumparati?Inseamna, potrivit Cuvintului, ca tu faci parte intre cei de afara.din trupul Domnu;ui Hristos.i-am învăţat, i-am învăţat într'una,Era Dumnezeu vinovat ca acestia adoptau o astfel de atitudine fata de Dumnezeu?Cuvintul ne arata ca,Dumnezeu i-tot invatat. Au platit ei atentie la cuvintul lui Dumnezeu?Daca ar fi facut-o nu ne mai lasa scris.Cei ce vin in Adunare au avut sansa sa fie invatati si tot invatati cum sa se poarte in Casa lui Dumnezeu, in prezenta Domnului Hristos.Au luat ei seama? Negresit ca nu. Dumnezeu in cazul nostru ne-a lasat si Cuvintul Lui scris. Nu este neaparat sa te invete cineva.Sa fie un pastor sau mai stiu eu cine. Avem Cuvintul lui Dumnezeu si ne este deajuns.Numai ca il ignoram, si nu luam seama ce vrea Dumnezeu sa ne invete, tot sa ne invete.Dumnezeu nu a incetat sa-i invete pe Israeliti i-am învăţat într'una,
         Dar pe noi ne abandoneaza Dumnezeu in a ne invata continu?Daca a focut-o cu Israelitii atunci, o face cu mult mai mult cu cei nascuti din nou care sunt poporul Lui Ceresc. dar n'au ascultat şi nu s'au învăţat.Dovada ignorari lui Dumnezeu de israeliti o vedem in aceste cuvinte.Prin toate necazurile prin care Dumnezeu i-a trecut ei  nu s'au învăţat.As dori sa luam seama la noi insine de felul cum platim atentie la ce ne vorbeste Dumnezeu.Sa nu ne fie de mirare cind Dumnzeeu v-a trece la disciplinare. Asa a focut-o cu acest popor incapatinat dealungul vremi si asa va face si cu cei care sunt ai Lui ,dar care il ignora, s-au  au atitudini contrare Cuvintului care ne-a fost dat de Dumnezeu.Sa poate ca un copil al Lui sa-L ignore? Negresit ca da. Asa se intimpla si in viata de familie in relatia unui copil cu tatal lui.Ne luind seama la ce tatal iil invata spre binele si fericirea lui.
         Daca ignora ivatatura tatalui, atunci tatal trece la disciplina, asa o v-a face si Tatal nostru cel ceresc.Dece? Pentruca ne iubeste.Intre noi si Israeliti sunt o multime de asemanari,(similitudine). Dar cum am spus,Dumnezeu, ii avea pe Israeliti ca popor pamintesc iar pe cei rascumparati, nascuti din nou ca popor ceresc.
34 Ci şi-au pus urîciunile idoleşti în Casa peste care este chemat Numele Meu, şi au spurcat -o. In acest verset vedem cum au actionat Israelitii.Daca ei si-au facut idoli din lemn ,piatra si turnati. Ce legatura ar avea cu noi cei din Adunare care se mai cheama si Casa lui Dumnzeeu.Din moment ce in Casa lui Dumnezeu Cuvintul Lui nu mai este autoritate, este usor de inteles ca au luat locul idolii. Sigur ca acesti idoli sunt mult mai periculosi decit ai Israelitilor. Aceia puteau sa fie furati, s-au sparti. Acestia care sunt spirituali sunt in inima si fac ravagi in viata celui care ii are. Acestia care au astfel de idoli vine cu ei in Casa lui Dumnezeu. Care ar fi acesti idoli spirituali din inima unora care vin in Adunare?Unul si cel ma important il vad pe cel care se cheama-Iubirea de sine- Nu de Dumnezeu.Apoi Cuvintul ne mai arata si -Iubirea de bani-Pe care ne-o arata ca radacina a tuturor relelor.1 Timotei 6-10 Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor;......
         As mai da inca unul cu toate ca sunt multe.-Duhul de inteietate-Fara tine sa nu se miste nimic si nimeni in Casa lui Dumnezeu.Acesti idoli nu se sparg si nici nu pot fi furati.Necesita o interventie a lui Dumnezeu ca sa-i distruga.Nu ca sa-i inlature, pentruca ei iau nastere in inima celui care i-a avut din nou.In Casa Domnului atunci in vechime si acum se cheama numele Domnului.este chemat Numele Meu, Dar prin aducerea acestor idoli in Casa Domnului ce au facut Israelitii si ce fac cei care vin la Adunare cu astfel de idoli?au spurcat -o Ce cuvint greu.Uite ce inseamna sa fi un om iresponsabil, sa vi si sa spurci Casa Domnului.Stim ca Israeliti au platit pret pentu un astfel de comportament in Casa Domnului. 

Istoria ne arata acest aspect de disciplinare a poporului. Cu atit mai mult cu noi cei iresponsabili care ignoram prezenta Domnului Hritos in Casa lui Dumnezeu. Domnul Hristos cind a intrat in templu si a vazut ce se petrecea acolo a facut un bici si a zis,Rivna pentru Casa Tatalui Meu ma maninca.Dumnezeu sa ne dea un duh de cercetare sa vedem cum venim, cum ne comportam in Casa Lui Dumnezeu.Evrei 10-31,Grozav lucru este să cazi în mînile Dumnezeului celui viu! Care dintre noi ascundem in inima astfel de dumnezei, sa stim ca vom plati pret ca venim cu ei in Casa lui Dumnezeu.
John Balarie

Los Angeles california!

Niciun comentariu: