luni, 11 decembrie 2017

Efeseni 1;7. În El avem răscumpărarea,prin sîngele Lui, iertarea păcatelor, ….

f43bd-picture1bibliacutrandafir

Efeseni 1;7. În El avem răscumpărarea,prin sîngele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său,
8pe care l-a răspîndit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;
         Versetul acesta 7 din Efaseni este un verset Incomod pentru foarte multi care vor sa Is faureasca o neprihanire a lor propie. Eram copil cand l-am Invata pe de rost.Ne arata fara echivoc ca numai prin El, Prin Domnul Isus Dumnezeu ne considera Rascumparati.Am sps cu ceva timp In urma ceia ce se poate Intelege a fi rascumparat.Personal Inteleg ca;Am apartinut lui Dumnezeu din vesnicie. Dar odata cu nastrea fizica,perpetuata din Adam in acest trup am mostenit si noi pacatul. Cu alte cuvinte am fost despartiti de Dumnezeu.Iata ce spune despre el Psalmistul;51;5. Iată că sînt născut în nelegiuire,şi în păcat m-a zămislit mama mea. Cu alte cuvinte, germenul pacatului este trazmisibil.Romani 5;12.Asa ca, a fost necesar ca Dumnezeu sa Intervina prin Domnul Isus Fiul Sau sa ne aduca Inapoi la Dumnezeu.Adica sa ne rascumpere.
         Spuneam atunci cand s-a adus In atentie rascumpararea,ca a rescumpara un obiect care cand-va ti-a apartinut trebuie sa platesti un pret. Ei bine, pentruca am apartinut lui Dumnezeu, a fost necesar ca Fiul Sau sa vina si sa plateasca acest pret de rascumparate cu Insusi Sangele Lui.Si am mai spus cu alta ocazie ca; Pretul a fost platit de Domnul Isus lui Insui prin faptul ca a acceptat sa se coboare In tabara celui rau, in lume.Acest sange a apsolvit Intreaga vina care apasa asupra noastra.Datorita acestui sange pacatele noastre ale celor rascumparati au fost anulate de Dumnezeu.iertarea păcatelor, Singurul care poate anula ( a ierta) o vina este Judecatorul Cel drept.2 Timotei 4;8. Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în „ziua aceea“, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.Alta data am spus mai mult din acest verset.
          Apoi, Pavel continua sa spuna ca, Dumnezeu e bogat.după bogăţiile harului Său,Daca Dumnezeu nu era bogat in Indurare fata de noi cei rascumparati, nici cand nu am fi putut sa ajungem din nou In posesia Lui. Insusi faptul ca i-am apartinut din vesnicie, l-a determinat sa actioneze In felul acesta prin Fiul Sau. Spuneam cu alta ocazie ca; Harul este dat In exclusivitate celor pe care Dumnezeu Ii are in vedere sa-imantuiascaSi apoi, Acest Har este puterea care-i tine langa Domnul Isus. Dece? Pentruca El este Cel care a adus Acest Har odata cu venirea Lui pe pamant. La Dumnezeu se gaseste as numi Izvorul de Har. Iata dece Citim In Evrei 4;16. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentruca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.
         Cand un rascumparat al Lui este In primejdie, este Indemnat sa alearga la scaunul Harului. Dece? Tocmai ca sa primeasca acest Har de care are nevoie de a rezista ispitei, tentatiei, Intrun cuvant pacatului.Pentru mine personal, I-mi este destul de clar ca; Harul este destinat sau dat numai celor rascumparati.Sau, cum am spus ceva mai sus celui pe care Il are In vedere Dumnezeu sa-l mantuiasca.Daca dintrun motiv sau altul unul din cei rascumparati este infrant In lupta vieti, este pentruca a subestimat gravitatea pacatului. Si pentruca nu a pus la inima acest verset din  Evrei 4;16. Ca In situatii de criza sa apeleze la Dumnezeu pentu ai da har.Sunt unii care sustin ca ei au har sau sunt In har si cu asta sunt ocrotiti. Ei bine, tocmai acestia sunt victimile care se gasesc printre cei rascumparati.
         I-mi permit sa spun cu toata convingerea ca; Un rascumparat al Domnului Hristos care este In prezenta lui Dumnezeu Tatal ca Copil al Lui,nu neglijeaza a alerga pentru ajutor la scaunul harului.Apoi, Apostolul arata ce fel de Tata au cei rascumparati;8. pe care l-a răspîndit din belşug peste noi, Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu care se retine In a raspandi,(sau, de a da) Har celor care apeleaza la El. Mi se pare ceva mai clar acest cuvant raspandit cu cel din engleza;8 which He made to aboundtoward us.Cu alte cuvinte,Inteleg ca;abound este dat din abundenta.  celor ce apeleaza Dece? Tocmai ca sa duca o viata de biruinta In viata pe care ei o traiesc. prin orice fel de înţelepciune Din nou, nu Inteleg cate Intelepciuni pot fi. Din Cuvant cunosc decat doua.Una care e lumeasca alta care vine de sus. Asa o vedem pe cea care vine de sus, In ep,lui; Iacov 3;17.In engleza spune simplu; all wisdom and prudence.Cu toata Intelepciune si prudenta.Cu alte cuvinte, Dumnezeu chiar daca da din belsug El este prudent cui o da.Sa ma explic ca sa nu creiez vre-o confuzie;
          Sunt unii care pot spune asa; Am har pentru asta sau asta. Dar care nu sunt constienti ca, ceia ce fac nu este dupa voia lui Dumnezeu. Dumnezeu este prudent cui da acest Har. Celui care doreste sincer sa nu pacatuiasca Impotriva lui Dumnezeu.Ce vreau sa spun este ca; Dumnezeu cat de bogat este dar nu iroseste (risipeste)Harul Lui. El Il da rascumparatilor Lui din belsug.Dece? Tocmai sa nu fie vulnerabili la atacul celui rau care da tarcoale ca un leu.1 Petru 5; Apoi, Apostolul,aduce in atentie vegherea, a fi treaz cu alte cuvinte.8. Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.Avem scris In Cuvant cum unii dorm dar nu fizic ci spiritual.1 Corinteni 11;30. Din pricina aceasta sînt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.Cei rascumparati stiu care sunt cursele pe care cel rau le Intinde.
         Deaceia,ei alearaga la tronul sau scaunul harului dupa ajutorul necesar. Care au ignorat ajutorul Harului si necesitatea de a apela la el, au cazut victime.Daca au fost copii ai lui Dumnezeu Intradevar, au Invatat lectia si le-a fost In deajuns sa nu o mai repete. Adica, sa nu mai fie fara pricepere. Nu putem nici unul din noi care suntem ai Domnului Isus sa biruim fara ca sa nu avem Har. In asta consta:ceia ce Apostolul aduce In atentie; înţelepciune şi de pricepere; sa fi constient de planurile celui rau cu privire la tine ca copil al lui Dumnezeu.As sintetiza In felul urmator; Nu primim har atat timp cat stam departe de sursa care o detine de Domnul Hristos.Si ca Harul ne este dat atunci cand ne apropiem cu Incredere de Scaunul H  arului.Cand vedem un Frate sau o Sora ca traieste o viata de biruinta, sa stim ca acestia stau necurmat langa sursa de Har Domnul Hristos.Domnul sa ne umple de intelegere pe toti cei rascumparati ai Lui sa putem  realizeza necasitatea de a sta langa sursa de Har.Atunci si numai atunci vom avea pace, liniste interioara stiind ca Harul ne este dat cu prisosinta. din abundenta De Tatal nostru care ne iubeste.
John Balarie
Los Angeles California!

Niciun comentariu: