miercuri, 15 octombrie 2014

Maleahi 3: 16, Atunci cei ce se tem de Domnul au vorbit unii cu alţii, .......















Maleahi 3: 16, Atunci cei ce se tem de Domnul au vorbit unii cu alţii, iar Domnul a luat aminte şi a ascultat. Înaintea Lui a fost scrisă o carte de aducere-aminte despre cei ce se tem deDomnul şi se gândesc la Numele Lui.

     O alta ocazie am avut sa vorbesc din Cuvintul lui Dumnezeu.Am fost la Doctor si Doctora este credincioasa.Oridecite ori ma intilnesc cu ea vorbim din Cuvint. De data aceasta am vorbit mai mult ca de obicei,In final mi-a spus ca, simte asa mare bucurie si placere sa vorbeasca cu cineva din Cuvint.Am plecat si pe drum mi-a venit in minte ca e un verset unde scrie ca, Domnul ia aminte la cei ce vorbesc cei rascumparati ai Lui.Am zis ca sa meditez impreuna cu fratii si surorile mele din acest loc din Maleahi, ca Domnul sa ia aminte si la noi sa asculte.Ce este mai frumos si minunat cind te intilnesti unul cu altul decit sa vorbesti din Cuvintul scump al lui Dumnezeu.Facem dovada ca suntem nascuti din nou.Apoi ca iubim ceia ce Tatal ne-a dat spre a ne alimenta spiritual,spre crestere.
Ca din toate locurile unde citim din Cuvintul lui Dumnezeu avem cite ceva de invatat. Zic cite ceva, pentruca trebuie sa recunoastem ca suntem limitati.

     Daca Dumnezeu nu ne da lumina in ceia ce citim, ajungem sa folosim mintea noastra in mod firesc.Acesta este si motivul de in lume s-au raspindit atitea invataturi false.Defapt, insusi Mintuitorul ne previne ca vor aparea astfel de invatatori.Cuvintul ne aduce in atentie o categorie de oameni care sunt aparte de intreaga lume.Atunci cei ce se tem de Domnul au vorbit unii cu alţii, Sunt cuprinsi aici acestia care se tem de Domnul.Cine sunt acestia care se tem de Domnul? avem tot in Cuvint raspunsul pe care trebuie sa il luam de bun, sa tinem cont de el.Psalmul 34:9Temeţi-vă de Domnul, voi sfinţii Lui, ……..Spuneam cu o alta imprejurare ca nu poate sa se teama de Dumnezeu decit aceia care sunt ai Lui.Cu alte cuvinte ei sunt copii ai lui Dumnezeu.Da ce vorbesc acestia care sunt sfinti cind se intilnesc unul cu altul?Vorbim noi ca si cei din lume de lucrurile care sunt pamintesti si care nu sunt placute inaintea Domnului? Atunci nu ne deosebim cu nimic de cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu ca Tata si pe Domnul Isus ca Mintuitor.Intr-o alta traducere am vazut ca scrie diferit si ca lasa loc de interpetat ca sunt si altii care se tem de Domnul.
     Iata traducerea  Maleahi 3:16, Atunci şi cei ce se tem de Domnul Asa cum am spus, duce la interpetare gresita.Oricum, Cuvintul ne arata ca, atunci cind se intilnesc acestia care se tem de Domnul ,au subiecte  comune de discutat care sa fie placute Domnului.A fost vorbirea lor potrivit cu ceia ce vrea Dumnezeu? Negresit ca da.Iata ce spune in continuare versetul, iar Domnul a luat aminte şi a ascultat.Cei rascumparati sunt constienti ca ei se gasesc in prezenta lui Dumnezeu.Psalmul 33:18,Iată că ochiul Domnului veghează asupra celor ce se tem de El. Nu este dubiu ca Tatal nostru are grija de cei ce sunt ai Lui.Poate sa circule tot felul de invataturi prin Adunari, Biserici.Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui.Deaceia si se uita peste ei.Daca suntem constienti ca Dumnezeu ne priveste,cum ar trebui sa ne fie vorbirea?Sa fim ferm convinsi ca Dumnezeu ia aminte la vorbirea noastra.Ca asculta la tot ceia ce noi spunem.Lucrurile nu ramin doar la aceasta faza de a ne asculta si a lua aminte. Înaintea Lui a fost scrisă o carte de aducere-aminte Iata ca in prezenta Lui se inregistreaza orce cuvint pe care il scoatem pe gura.Dece e scrisa aceasta carte? pentru ca sa se tina cont de ceia ce am vorbit.Nu scapa apsolut nimic sa nu fie cuprins in acea carte.

     Poate cineva ar spune ca, lucrurile nu stau chiar asa pentru cei mintuiti.Continua versetul si ne arata in mod precis cuvintele cui sunt scrise in acea carte de aducere aminte, despre cei ce se tem deDomnul Despre cei ne mintuiti nu ni se spune asa ceva.Cu alte cuvinte Dumnezeu ii are in vedere pe cei rascumparati care sunt ai Lui.Fiecare poate sa se controleze, sa se testeze daca se teme de Domnul s-au nu.Nu este nici-o indoiala ca cei ce au fost nascuti din nou se tem. Pentruca este Tatal lor.Poti fregventa o Biserica s-au o Adunare si sa nu te temi de Dumnezeu. Ce arata aceasta atitudine? Ca nu esti copil al Lui.Sunt foarte multi care fregventeaza Adunarile dar nu se incadreaza in acest verset.Dovada ca esti al lui Dumnezeu este ca, te temi de El si ca iubesti Cuvintul Lui.Faci din acest Cuvint desfatarea ta zilnica. Precum facea Psalmistul.

     Nu e nici-o indoiala ca acestia care sunt copii ai lui Dumnezeu au si placere sa vorbeasca din Cuvint.Iata in finalul versetului cu ce se incheie,şi se gândesc la Numele Lui. Daca suntem sinceri cu noi insine,ne putem da un raspuns la o intrebare ca aceasta.La ce gindim noi in decursul intregi zile, s-au cind avem clipe de relaxare?Noaptea cind nu avem somn la ce gindim?Te duci la culcare direct dela televizor s-au dela computer?S-au te duci cu un gind pe care l-ai desprins din Cuvint.Gindesti la numele Lui, faci dovada de un copil care is iubeste Tatal.Care ii este drag si scump numele sfint al lui Dumnezeu.Dumnezeu sa ne dea harul sa putem intelege ca,Vorbirea si gindirea noastra este inaintea Tatalui nostru ceresc. Si ca nimic nu e ascuns din prezenta lui.Sa mergi inaintea Lui fara sa ai vreun sentiment de vinovatie, este o virtute pe care orce copil al Lui trebuie sa o aiba.Nu vei avea reprosuri personale cind gindesti la Cuvintul Lui.

John Balarie
Los Angeles California.

Niciun comentariu: